sâmbătă, 25 decembrie 2010

Return on Life

Preluat de pe Reuters. No further comments needed...

Getting the best return on life

Dec 23, 2010 10:56 EST
A Haitian family walks on a street in the town of Jeremi in Haiti January 7, 2007. REUTERS/Eduardo Munoz I was in a homeless shelter recently with my daughters and neighbors serving a hot meal to some folks who didn’t have a roof over their heads.
They smiled gratefully and thanked us as they sampled my pasta recipe and other dishes. This was a frozen moment when I had to ponder the investment one makes not in stocks, bonds and funds, but life itself.
My friend Mitch Anthony, speaker and author of “the Bean is Not Green,” always has great insights on this process. He says we need to take stock of our “return on life (ROL).”
Return on life is about measuring what’s important to you in non-tangible terms. A warm place to sleep. A job. Health insurance. A decent meal with people you love.
To evaluate your return on life, you literally have to stop thinking about money. Just stop. Look at what you have and what you can give. What do you value?
“Everyone has a unique set of values,” Mitch tells me. “We have a vision of life. What adds to or subtracts from it? What are our responsibilities to others?”
To gauge ROL, we need to know how much and how often we value certain things. Are we spending too much time at work or worrying about it at home? Do the things that matter most occupy the least amount of our daily existence? What have we put in the backs of drawers that need to be revealed?
In order for us to have this self-conversation, we need to throw out some ideas that have dominated the financial arena and poisoned our lives.
Forget about forecasts.
Nobody has a decent crystal ball, especially after 2008. The world is moving too fast. You can’t plan your life around a business channel. What are your needs? How can you best address them with current resources and time?
Stop focusing on performance.
So you didn’t get a raise or bonus this year. Did you achieve what you set out to do? Are you getting closer to your goals? Life isn’t a steady upward curve. It really looks more like the stock market, which is a jagged line.
Forget about timing.
Some people can plan careers and they are defined by certain milestones: Becoming a manager or partner, getting the big raise, retiring. Life going forward won’t be that simple. We will gradually retire or work into our ninth decades. We will un-retire and pursue different careers. Work isn’t what it used to be.
The one thing we shouldn’t embrace is regret, that indisputable anxiety that we’ve not gotten the best return on life. Or to quote Stephen Sondheim from A Little Night Music: “Isn’t it rich/Isn’t it queer?/Losing my timing/this late in my career?”
The best ROL leaves us with no residue of remorse. It flows organically, like an idea whose time has come. You won’t find it jumping out at you from the business headlines or a blog.
How do you know you’re making a good life investment? You can feel it in your gut, your neck and your heart. I’m not talking about a mutual fund or bond that may or may not pay you back. I’m talking guarantees with the full faith and credit of what makes you tick.
For some, it may be learning piano or a new language. For others, it may be volunteer work or a trip to Antarctica.
I can tell you I’m finding immense pleasure just cooking for my family and others, taking that daily walk and breathing deeply.  I can’t value any of these things in monetary terms, but they have value beyond words. I can measure them in warm smiles.
Most importantly, you can gauge your return on life in terms of what you can do for others. This is the compound interest of giving and it could be anything from a kind word to going to a friend’s funeral and talking with survivors.
There’s going to be so much in life that will make you sick with anger and grief. You’ll get a much better return from your life energy if you can multiply good will. That’s the most valuable asset of all.
Happy holidays and peace, prosperity and health!

duminică, 5 decembrie 2010

Povesti entropice (II)

Daca in postul anterior am vorbit despre Peak Oil, in acest de-al doilea volet vom continua cu cateva povesti legate de varii interpretari ale posibilelor implicatii ale unui astfel de eveniment. Inainte de a trece mai departe as vrea sa va reamintesc ca traim actualmente intr-o societate complexa in care energia este disponibila in cantitati masive, usor accesibila si ieftina. Folosind un exemplu banal, cei dintre voi care isi mai aduc aminte de vremurile de dinainte de 1989 isi vor imagina mai usor ce inseamna sa nu ai curent electric cateva ore pe zi, apa calda si caldura sporadic, benzina mai rar, sau dreptul de a merge cu masina doar din cand in cand. Desi aceste limitari sunt scoase din contextul politic, ele pot fi usor interpretate ca posibile limitari decurgand din accesul la energie si descriu bine un context de la care am evoluat in 20 de ani.

Povestea Povestilor

Reactiile la problematica peak oil sunt in general polarizate intre cele doua extreme, pe de-o parte previziunile apocaliptice gen Mad Max, cu aplicabilitate imediata iar pe cealalata parte increderea netarmurita in solutiile „deus ex machina”, izvorate din mitul progresului tehnologic, pentru care spete de acest fel ar trebui sa fie un mizilic. In cartea sa „The Long Descent”, John Michael Greer asemuieste alegoric aceste doua perspective cu cele doua curente principale de gandire ce domina escatologia crestina, in speta pre-milenialismul si post milenialismul

Aceste doua curente, ce se pozitioneaza in jurul evenimentului central al intoarcerii lui Isus Hristos pe Pamant si cei o mie de ani (mileniul) ce preced sau urmeaza venirea sa pe Pamant. Pre-milenialismul sustine ca lumea se va confrunta cu o decadere puternica inainte de venirea Domnului pe Pamant si inceputul Domniei de 1000 de ani, pe cand post milenialistii sustin ca omenirea va cunoaste o perioada de dezvoltare si armonie vreme de o mie de ani, pana la sosirea lui Hristos pe Pamant. Asocierea fortata de Greer alatura premilenialismul cu viziunile apocaliptice ale problematicii peak oil  si postmilenialismul cu mitul progresului si solutiile miraculoase pe care acestea le-ar oferi acestei spete.

Tot Greer ne atrage atentia asupra importantei povestilor, asupra modului in care acestea ne influenteaza gandirea, si asupra pericolelor limitarii doar la o categorie sau doua de povesti. Aceasta limitare poate duce la pierderea vederii de ansamblu, la dificultati in a recunoaste anumite aspecte ale problemei si de a reactiona in mod adecvat. Exemplul pe care ni-l da este cel al capcanelor de prins maimute sub forma unui vas cu gat ingustat, prin care debea intra labuta maimutei si pe fundul caruia se afla ceva de mancare. Maimuta simte mancarea, vine concentrata pe ideea de a o scoate din vas, baga mana si nu poate s-o scoata plina de mancare. Atunci cand vanatorul se apropie s-o prinda, maimuta ramane captiva „povestii” prin prisma carei a abordat situatia, cea legata de scosul alimentelor din vas, si incearca disperata sa scoata labuta plina cu mancare pe gatul ingustat, in loc sa-i de adrumul si sa fuga. Daca maimuta ar reusi sa-si reformuleze povestea prin prisma inutilitatii mancarii in contextul in care este prinsa si omorata de catre vanator, atunci prioritatea ar deveni, foarte simplu, sa fuga cat mai repede lasand mancarea in vas, acesta fiind dealtfel raspunsul adecvat intr-o astfel de situatie.

Povestea entropiei

Despre entropie se poate vorbi mult si bine, fie ca e vorba de termodinamica, mecanica statistica sau teoria informatiei, cunostintele necesare pentru dezvoltarea detaliata a subiectului depasind pe cele ale autorului. Pentru scopul articolului insa, vom spune ca entropia este strict legata de legea a doua a termodinamicii. Aceasta poate fi privita, printre altele, prin prisma capacitatii unui sistem neizolat de a-si transforma energia in lucru util (exergie), ca urmare a unui proces ireversibil ce are ca rezultat cresterea energiei dezordonate din sistem plus mediu, cu alte cuvinte a entropiei.  Simplificand grosier problema, vom adauga mentiunea ca un sistem neizolat, cu temperatura superioara mediului, are tendinta spontana si ireversibila de a ajunge la un echilibru termic cu mediul inconjurator, ducand la o crestere a entropiei in acest proces, masurabila sub forma de energie termica. Energia organizata se transforma, natural si ireversibil, in energie dezorganizata.

Ca o exceptie la regula de mai sus, Ilia Prigogine, un chimist belgian de origine rusa castigator al premiului Nobel in 1977, introduce notiunea de structuri disipative pentru a descrie acele sisteme de sine statatoare, care se opun tendintei naturale de a ajunge la un punct de echilibru, reusind sa se pastreze intr-o stare de dezechilibru, prin intermediul unui schimb de materie si energie cu mediul inconjurator. Aceste sisteme „departe de echilibru” (far-from–equilibrium) isi pot mentine structura atata timp cat aportul de energie/materie din mediul inconjurator este mai mare decat entropia exportata de catre sistem.

Organismele vii pot fi considerate astfel de sisteme cu entropie negativa, sisteme negentropice, ce au nevoie sa importe resurse cu entropie joasa (elemente energetice puternic structurate) din mediu si sa exporte catre acesta materie cu entropie ridicata (materie destructurata). Putem vorbi aici de organismul uman care are nevoie de hrana din mediu pentru a-si pastra integritatea structurala (gradul de organizare) exportand materie nestructurata in mediu (deseuri umane).

Poveste cu sfarsit previzibil

Societatea umana este ea insasi, in extenso, un astfel de sistem negentropic, ce are nevoie de un aport constant de energie si materie din mediul incojurator, pentru a-si putea pastra gradul de organizare. Cu cat societatea creste si se dezvolta, ea trebuie sa fie capabila sa exporte in mediu entropia cauzata de aceasta expansiune cat si de catre cresterea gradului de complexitate intrinseca. Pentru aceasta mediul inconjurator trebuie  sa poata fi in stare sa furnizeze un aport de energie suficient pentru a compensa acest export crescut de entropie. Atunci cand resursele disponibile pentru utilizare in mediul inconjurator sunt insuficiente pentru a asigura nivelul de consum impus de societate, entropia nu mai poate fi exportata si ramane in sistem, ducand la cresterea gradului de dezorganizare a acestuia.

Istoricul si antropologul american Joseph Tainter, se apleaca asupra problematicii societatilor confruntate cu o crestere a complexitatii ce depaseste nivelul resurselor disponibile in mediu. In cartea sa „The Collapse of Complex Societies”, Tainter identifica 17 cazuri istorice de colaps societal, definit ca o pierdere rapida si semnificativa a gradului de complexitate sociopolitica de catre o societate. Daca fiecare caz mentionat anterior are multiple cauze specifice in interpretarea predecesorilor sai (epuizarea resurselor sau a unei resurse vitale, aparitia unei noi vaze de resurse, o catastrofa insurmontabila, raspuns insuficient sau inadaptat la circumstante, inlfuenta altor societati complexe, invadatori, conflicte sociale/contradictii societale sau proasta gestiune a situatiei de catre elite, disfunctii sociale, factori mistici, concatenarea intamplatoare a evenimentelor si factorii economici),  Tainter  prefera sa introduca patru concepte cheie prin prisma carora incearca sa judece colapsul. Acestea sunt:
  1. Societatile umane sunt organizatii dedicate rezolvarii problemelor;
  2. Sistemele sociopolitice necesita energie pentru a se mentine (tineti minte sistemele negentropice si cele disipative?)
  3. Cresterea complexitatii determina cresterea costurilor per capita
  4. Investitia in complexitate sociopolitica ca solutie pentru rezolvarea problemelor atinge deseori un punct dincolo de care randamentul marginal este in declin continuu (legea randamentelor descrescatoare);
Rezumand, Tainter ne spune ca organizarea sociala a aparut ca raspuns la anumite probleme cu care se confruntau oamenii (ex: comunitati care sa adreseze mai bine nevoia de subsistenta) ducand la cresterea complexitatii mecanismului social, ceea ce la randul sau a determinat cresterea energiei necesare pentru mentinerea sistemului (simplificare ex anterior: structuri agricole centralizate,-> aparat birocratic necesar gestionarii resurselor agricole, aparat militar necesar protectiei acestora -> nevoi de hrana mai mari pentru intretinerea celor doua structuri aparute-> investitii mai mari in structurile agricole-> ciclul se repeta si o parte crescanda din resursele agricole trebuie alocata legitimizarii sistemului sau coercitiei). Ierarhia sistemului sporeste, complexitatea de asemenea precum si specializarea, element necesar pentru a putea trata diversele probleme aparute intr-un sistem mare. Cota de resurse alocata structurilor aparute pentru a rezolva probleme creste exponential in detrimentul restului societatii, solutiile gasite pentru rezolvarea problemelor initiale generand probleme la randul lor. 

De asemenea, Tainter ne atrage atentia ca investitiile initiale in mentinerea complexitatii au cel mai mare randament deoarece sunt folosite resursele accesibile, pentru care efortul este minimal, pentru ca acest randament sa scada odata cu trecerea la acele resurse care necesita mai mult efort pentru procurare si procesare. Legea randamentelor descrescatoare arata dealtfel ca efortul necesar pentru a obtine acelasi rezultat, creste in timp, randamentul procesului fiind descrescator. Acest efect se manifesta si in scaderea eficientei subsistemelor sociale (invatamant, sanatate, armata…) si mai ales in capacitatea de inovatie (R&D) in care rezolvarea problemelor simple duce la probleme mai complexe, care necesita eforturi/resurse mult mai mari pentru a fi rezolvate. Costul in crestere al complexitatii si legea randamentelor descrescatoare duc la presiuni sporite asupra resurselor din mediului precum si asupra categoriilor productive dintr-o societate, care sunt taxati de o portiune din ce in ce mai mare din veniturile/productia lor pentru a sustine structuri de pe urma carora beneficiaza din ce in ce mai putin (armate, birocratii etc). Spre finalul procesului, diversi factori precum epuizarea bazei de resurse (care poate fi initial sustinuta prin cuceriri teritoriale) sau dezintegrarea interna a societatilor ca urmare a lipsei de sustinere din partea stratelor suprataxate, coroborata cu actiunea factorilor externi, duc la colapsul societal (doar in conditiile in care exista un vacuum de putere si in care o societate vecina de o complexitate/putere similara –numita peer polity - nu purcede la anexarea celei slabita). 

Tainter ne mai atrage atentia asupra faptului ca rezultatele colapsului pentru anumite grupuri nu sunt neaparat nefaste, punand accentul pe descoperiri geologice care atesta o imbunatatire a sanatatii si regimului alimentar a taranilor din Imperiul Roman de Apus, dupa prabusirea acestuia (avand in vedere ca partea importanta din productia agricola care le fusese luata prin suprataxare era acum disponibila pentru uz propriu). De asemenea, nu toate societatile supuse factorilor mai sus mentionati ajung ireversibil la colaps, ci pot fi supuse unei scaderi in complexitate care duce la un echilibru temporar cu aportul de resurse din mediu, urmand o evolutie sinusoidala pe o perioada mai lunga (Imperiul Bizantin). Tot asa cum progresul nu este singurul scenariu posibil, la fel nici colapsul brusc nu este unicul sfarsit previzibil, ciclicitatea si variatiile individuale fiind mai degraba norma.   

Dimitri Orlov, controversatul autor al cartii „Reinventing Collapse”, propune interpretarea etapelor colapsului dupa modelul Kubler Ross si ale sale cinci stadii ale durerii:

Stadiul 1: Colaps financiar. Increderea in „Business as usual” a disparut. Se presupune ca viitorul nu mai seamana in nici un fel cu ce s-a intamplat in trecut, astfel incat riscurile nu mai pot fi cuantificate pe baza experientelor anterioare sau activele financiare considerate sigure. Institutiile financiare devin insolvente, sumele economisite sunt pierdute si accesul la capital devine dificil sau imposibil;

Stadiul 2: Colaps comercial. Increderea in “Piata ne va pune la dispozitie bunurile necesare” a disparut. Banii sunt devalorizati sau devin o raritate, marfurile sunt stocate in asteptarea vremurilor mai dificile, lanturile de import si distributie nu mai functioneaza iar penuriile de bunuri de prima necesitate devin un lucru obisnuit.

Stadiul 3 : Colaps politic. Increderea in “Guvernul va avea grija de noi” a disparut (nota bene: la noi a disparut de mult…). Pe masura ce incercarile autoritatilor de a rezolva lipsa de acces la resursele comerciale sau  la bunurile de prima necesitate dau gres, stabilimentul politic isi pierde legitimitatea si relevanta ;

Stadiul 4 : Colaps social. Increderea in  « oamenii nostri vor avea grija de noi » a disparut. Organizatiile locale, ONGurile sau grupurile care au preluat activitatea institutiilor centrale, raman fara resurse sau cad prada conflictelor interne;

Stadiul 5 : Colaps cultural. Increderea in bunatate si omenie a disparut. Oamenii isi pierd capacitatea de a manifesta “bunatate, generozitate, afectiune, onestie, ospitalitate, compasiune si mila”. Familiile se destrama intrand in concurenta, ca simpli indivizi, pentru resursele din ce in ce mai putine.

Orlov ne spune ca evolutia colapsului prin cele cinci stadii nu este una automata, declansarea procesului neimplicand o evolutie liniara de la stadiul unu la stadiul cinci. Mai degraba putem asista la o trecere de la un stadiu la celalalt urmat de o evolutie stationara sau chiar de o revenire la stadiul anterior, sub influenta actiunii corectoare a stratelor sociale.

Morala povestii

Daca o abordare apocaliptica nu este nici pe departe ceea ce doream sa va sugerez, nu ma pot impiedica sa  observ cum increderea in dezvoltarea tehnologica si in mitul progresului continuu oculteaza majoritatea celorlalte scenarii posibile, sugerand ca deus ex machina al stiintei umane va rezolva orice problema cu care societatea se va confrunta. Desi un astfel de optimism netarmurit garanteaza nopti linistite si permite ca mersul pe sarma sa fie privit ca o plimbare la sosea, e bine sa nu pierdem din vedere si celelalte povesti posibile si sa fim atenti la drum pentru a evita eventualele prapastii ce ne asteapta.

Raportul IEA discutat in voletul anterior al seriei ne atrage atentia asupra unor tendinte ce nu trebuie ignorate si anume ca epoca energiei ieftine, cu un EROEI mare, se apropie de sfarsit (daca nu cumva ne aflam deja in ea), si ca, in cel mai bun caz, urmeaza ajustari semnificative ale pretului petrolului, cu un impact potential sever asupra economiei globale. Mai important, raportul ne spune ca ajustarea la un viitor in care cererea poate fi acoperita de oferta de energie depinde de actiunea politica a guvernelor lumii si de capacitatea noastra de a ne adapta productia si consumul  la surse energetice reinnoibile, cu un EROEI substantial mai mic. In acest context, avand in vedere EROEI-ul scazut al noilor surse de energie alternativa (inclusiv energia eoliana si solara) este destul de ingrijorator. Colectivul de cercetatori coordonati de Charles Hall calculeaza, intr-un studiu publicat in 2009, ca o sursa de energie trebuie sa aiba un EROEI minim de 3:1 pentru a putea fi rentabila si estimeaza ca EROEI-ul minim pentru a putea mentine o societate functionala este de 5:1. Intr-o prezentare foarte interesanta, pe care o puteti citi aici, Joseph Tainter concluzioneaza ca sustenabilitatea este dependenta de capacitatea unei societati de a asigura o rezerva de capacitate destinata rezolvarii eventualelor probleme ce pot aparea, in mod special surse energetice foarte concentrate. Tot Tainter isi pune serioase semne de intrebare asupra existentei unei astfel de rezerve intr-un viitor dominat de energii reinnoibile cu un EROEI scazut.

In ciuda celor mai bune incercari si modele de predictie, viitorul este imposibil de prevazut cu certitudine avand in vedere miriada de factori de influenta. Cu toate acestea, este bine sa fim constienti ca nu toate povestile se incheie cu clasicul „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti” si sa ne pastram o minte deschisa asupra tuturor posibilitatilor, pentru a nu cadea in capcana maimutei pentru care gratificarea imediata era mai importanta decat supravietuirea pe termen lung.






luni, 22 noiembrie 2010

Povesti entropice (I)

"En toute honnêteté" dupa cum zice francezul, sa incepem cu disclaimerul si sa spunem ca, in lipsa unei pregatiri academice/de profil adecvate autorul nu doreste ca acest articol sa fie interpretat ca o analiza riguroasa sau o serie de predictii stiintifice, lasand celor mai in masura grija unor astfel de subiecte.

Cu toate acestea, asumandu-mi eventualele erori, si cum Craciunul se apropie cu pasi rapizi, am zis ca nu strica sa vin la voi cu o culegere de povesti  adunate de pe la povestitori mai de seama. Cum insa povestile sunt multe si n-as vrea sa adormiti inainte de sfarsit, am impartit articolul in doua si-am adaugat si poze colorate, pe care puteti apasa ca sa se vada mai bine...

Povestea Peak Oil-ului 

Istoric vorbind, dezvoltarea societatii umane poate fi privita ca fiind intotdeauna limitata de energia avuta la dispozitie si-n corelatie directa cu abilitatea noastra de a maximiza utilizarea acesteia.

Astfel, putem trage o paralela intre cresterea complexitatii organizarii societale /cresterea populatiei pe de-o parte si capacitatea de utiliza surse de energie din ce in ce mai concentrate, cu costuri de accesare din ce in ce mai mici, pe de-alta parte. Din epoca de piatra pana in era industriala trecem astfel de la energia solara / animala (vanatori- culegatori sau fermieri-agricultori) prin utilizarea lemnului, apei , vantului, mangalului, la mineritul carbunelui subteran si apoi la utilizarea petrolului, gazului natural si al combustibililor nucleari.

sursa
Acestea din urma, carbunele subteran, petrolul si gazul natural, sunt sursele de energie cele mai concentrate, cu cel mai bun raport dintre energia consumata pentru a le extrage si cea obtinuta prin utilizarea lor.  In 2009, petrolul si gazul natural reprezentau aproximativ 59% din consumul mondial de energie, fiind urmate de catre carbune cu aproape 30%.
 
La aceasta clasificare bazata pe densitatea energetica a sursei de combustibil, se adauga insa si un alt indicator ce da o idee despre randamentul estimat al acelui combustibil si anume EROEI (EROI) = Energy Return on Energy Invested, care incearca sa cuantifice raportul dintre energia investita pentru a obtine acea sursa energetica si energia obtinuta prin consumul acelei surse. Un exemplu simplificat ar fi  raportul dintre energia obtinuta prin arderea unui litru de benzina si suma dintre consumul energetic folosit pentru a obtine materialele necesare constructiei unui put petrolier + consumul energetic pentru transportul si asamblarea lor+consumul energetic pentru foraj, mentenanta si transportul petrolului + consumul energetic pentru rafinarea acestuia +consumul energetic pentru transportul benzinei la benzinarie. Indicatorul iti spune ca degeaba ai un combustibil care produce 5 GJouli de energie pe unitate de combustibil daca ai consumat 6 Gjouli pentru a extrage acea unitate (trebuie ca EROEI min ">" 1, in practica cautandu-se un EROEI de cel putin 3).  Metodologiile de calcul ale indicatorului sunt multiple (analiza de proces, analiza intrari/eisiri, metoda estimarii de pret etc) si sunt deseori criticate pentru defectele modelului in termen de "system boundary" (cu referire la exemplu de mai sus, ar trebui sa luam in calcul si consumul energetic depus de muncitori pentru a veni la mina din care s-au extras metalele ce se regasesc in materialele de constructie ale putului petrolier etc) cat si pentru rezultatele deseori inconsistente.

Sursa
Cu toate defectele sale, EROEI permite de bine de rau, o comparatie intre clasele de combustibil si atrage atentia asupra scaderii randamentului energetic a resurselor extrase de-a lungul timpului, pe masura ce resursele usor accesibile sunt epuizate (extractia petrolului de pe uscat la mica adancime in 1930 vs extractia petrolului cu platforme offshore la mare adancime). Folosirea indicatorului permite deasemenea determinarea rentabilitatii resurselor alternative, cu rezultate dezamagitoare cateodata, precum in cazul shale oilului. 
Sursa
Povestea Peak oilului pe de-alta parte a fost deseori spusa si chiar mai des combatuta. Pentru a reveni la radacinile povestii, ea a inceput cu afirmatia dlui King Hubbert cum ca productia de petrol, fie ca e la nivelul unui camp petrolier, a unei tari sau chiar a intregii lumi are forma unui clopot. Extrapoland aceasta teorema si applicand curba Hubbert la Statele Unite, el a prezis ca productia de petrol americana va atinge un maxim la inceputul anilor 70 dupa care va intra intr-un declin ireversibil, lucru care s-a si adeverit. Tot Hubbert a mai prezis, in  1974, ca in baza rezervelor cunoscute la data predictiei si daca tendintele acelei vremi se vor mentine, productia petroliera mondiala va atinge un varf in 1995, fiind urmata de un declin ireversibil, lucru care iata ca nu s-a intamplat, din varii motive incluzand, printre altele si o crestere a eficientei energetice. Un lucru este de remarcat totusi cu privire la scenariul peak-oil si anume ca, avand in vedere forma de clopot a curbei Hubbert, trecerea de varf nu inseamna, asa dupa cum multi alarmistti sugereaza, disparitia petrolului de pe o zi pe alta ci diminuarea graduala a nivelului productiei. Astfel, scenariul cel mai des favorizat, al unui peak oil in 2006 indica o productie de petrol in 2040 asemanatoare cu cea din 1980, din nefericire insa, in contextul unei cereri mult sporite.

Povestea International Energy Agency

IEA este o organizatie interguvernamentala a statelor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), fondata in 1974 si care are ca obiective informarea si sfatuirea tarilor membre cu privire la probleme de securitate energetica, dezvoltare economica si protectia mediului. International Energy Agency  (a nu se confunda cu EIA = Energy Information Agency, parte din US Department of Energy) este considerata autoritatea de resort cu privire la politicile energetice globale si, ca atare, emite un raport de informare anual, numit World Energy Outlook (WEO). Desi criticate de catre preponentii peak oilului, informatiile din WEO sunt intotdeauna interesante, desi acestea nu sunt disponibile in integralitatea lor decat contra cost. Cu atat mai mult este de apreciat ca informatiile si abordarea din WEO 2010 marcheaza un punct de cotitura fata de linia rapoartelor anterioare.

Pe scurt, iata cateva din datele si graficele ce se gasesc in sumarul executiv al acestui raport si in documentele de suport:
  • Din datele preliminare, China a devenit primul consumator mondial de energie, depasind SUA in 2009, in conditiile in care in 2000 economia chineza consuma doar 50% din cat consuma economia americana la acea vreme. China va fi principalul factor de influenta in cresterea consumului energetic mondial pana in 2035;
  • Sub presiunea reglementarilor privind protectia mediului, a acordului de la Copenhaga precum si a masurilor individuale, statele membre sunt asteptate sa ia masuri drastice pentru  a limita emisiile de carbon din atmosfera si a descuraja utilizarea combustibilior fosili (deci, sa ne intelegem, nu din cauza epuizarii resurselor...). Ca urmare a masurilor politice luate (inclusiv diminuarea subventiilor pentru utilizarea combustibililor petrolieri)  se asteapta, pe termen mediu, o crestere semnificativa a pretului petrolului precum si o scadere a cererii pentru acest combustibil, pe masura ce guvernele incurajeaza trecerea la combustibili alternativi.
  • In functie de scenariul ales, productia de combustibil petrolier va intra intr-o faza de platou fie spre 2035 fie mai devreme, IEA introducand pentru prima oara in istoria ei notiunea de peak oil, dar,  atentie, nu ca urmare a costrangerilor legate de rezervele existente si de rata productiei, ci ca urmare a scaderii cererii de petrol rezultata din aplicarea masurilor de protectie a mediului. Foarte interesant deasemenea, in graficul alaturat de observat cum campurile petroliere existente au trecut deja de peak oil in 2008-2009, stacheta urmand sa fie foarte rapid preluata de catre dezvoltarile viitoare ale campurilor petroliere deja descoperite precum si de catre cele ale campurilor petroliere ce urmeaza a fi descoperite in viitor. Aceste doua categorii ajung sa reprezinte aproximativ 10% din productia clasica de petrol in 2010 si peste 50% din aceasta in 2035!! Mai mult decat atat, ponderea petrolului neconventional (din nisipurile petrolifere Canadiene, petrolul greu Venezuelean, petrol din carbune sau din gaz lichefiat precum si shale oil) in totalul productiei de petrol este prevazuta sa creasca de la 3% actualmente la 10% in 2035.  

  • Cererea de energie electrica este prognozata sa aiba cea mai mare crestere dintre toate tipurile de energii cu aproximativ 2.2% p.a. intre 2008 si 2035. Arderea carbunelui ramane sursa predominanta de energie electrica, cu o crestere semnificativa in tarile non-OECD, in special in China.


Raportul contine multe alte informatii interesante pe care, din lipsa de spatiu, articolul fiind deja prea lung, n-o sa le mai mentionez. Documentul a suscitat reactii critice, anumite puncte slabe fiind preluate mai jos:
  1. WEO nu tine cont de EROEI in calculele sale, exploatarea anumitor surse de energie mentionate in raport putand sa fie nerentabila din acest punct de vedere;
  2. Nu toate sursele de energie sunt substituibile intre ele atunci cand e vorba de sarcini specifice. As adauga ca, pentru a adapta capacitatile de productie industriala sa lucreze cu o alte surse de energie decat cele cu care lucreaza actualmente, este nevoie de investitii energetice masive, intr-o perioada in care resursele sunt in scadere.
  3. Preturile ridicate cauzate de utilizarea resurselor cu un EROEI mai scazut  se vor repercuta in sistem ducand la adancirea recesiunii.
  4. Estimari foarte politicizate si chestionabile ale rezervelor de petrol si gaz, in ciuda asigurarilor date de modelele utilizate in WEO (vezi cazul rezervelor Arabiei Saudite care reprezentau 20% din rezervele lumii in 2009 si a caror valoare nu poate fi verificata de catre terte parti, incepand cu 1982).
  5. Raportul nu adreseaza situatia de fapt conform careia productia petroliera a fost aproape neschimbata in ultimii sase ani. Daca volumul rezervelor estimate este atat de mare pe cat se spune in WEO, de ce nu s-a marit productia de petrol atunci cand preturile au ajuns la 147dolari/baril, pentru a stopa tendinta lor de crestere?
Mai multe detalii gasiti aici


 Deasemenea, e de notat ca un grup de experti suedezi si germani, estimeaza ca scenariu standard, intr-un studiu din luna noiembrie 2010, ca productia globala de carbune va atinge o faza de platou incepand cu 2025, urmata de un declin incepand cu 2030. In acest scenariu, care difera semnificativ de cel  prezentat de IEA in 2009,  China urmeaza sa inregistreze un declin destul de rapid al productiei dupa 2025, lucru care se cam bate cap in cap cu prognozele mai sus mentionate. Mai multe detalii gasiti aici.



La toate acestea as adauga cateva observatii personale:
  • Desi studii paralele cum ar fi cel al IHS/CERA, unul din principalii furnizori de date statistice din industria petrolului, par sa confirme ca rata noilor descoperiri acopera rata de epuizare a campurilor petroliere, acestea atrag deasemenea atentia asupra costului crescand al noilor explorari petroliere si asupra necesitatii asigurarii capitalului necesar pentru mentinerea ratei de extractie necesare acoperirii cererii. Mai mult decat atat, studiul in sine nu disputa ideea de epuizare a resurselor, propunand insa, in loc de "peak-oil", un "platou ondulant"  in care productia din campurile viitoare si sursele alternative de petrol asigura suficient timp pentru  ca parghiile economice (pretul) si masurile politice sa permita trecerea catre combustibilii alternativi, inainte de declinul ireversibil al petrolului.
  • Parghiile de reglementare a ecuatiei cerere/productie propuse de IEA pe termen mediu sunt identice cu cele mentionate mai sus si anume, in principal, pretul si masurile politice concertate. Din nefericire, pretul fiind o variabila a pietii nu poate asigura un control fin al consumului, ajustarile "a la baisse" ale consumului putand duce, in teorie si prin functia sa de echilibrare cerere/oferta, la o scaderea a pretului si, drept urmare, o crestere a consumului. Aceasta crestere a consumului nu tine cont de limitarea fizica a volumului resurselor si epuizarea lor pe termen mediu. 

sursa
  • Raportul mizeaza pe o coordonare globala a masurilor politice, ca si cum acest consens ar fi o stare de normalitate, iar interesele nationale usor de ignorat. Aceasta coordonare ignora deasemenea repartizarea neomogena a resurselor la nivel regional,  gradele diferite de acoperire a consumului din rezerve (Reserve/Production Ratio) precum si dinamica potential diferita a diverselor regiuni, ce decurge din acest lucru.
  • Raportul trece cu vederea costul energetic al retehnologizarii in vederea adaptarii la noile clase de combustibil, altele decat petrolul, precum si accelerarea epuizarii petrolului ca urmare a acestui efort. Inertia si chiar reticenta tipica la adoptarea unor noi tehnologii nu par a avea o influenta prea mare asupra termenelor de adoptare ale acestor tehnologii.
  • Raportul nu ia in considerare impactul cresterii preturilor combustibililor petrolieri, eliminarea subventiilor la acestia precum si costul retehnologizarii asupra unei economii globale aflata in criza de peste doi ani de zile si care nu da semne de revenire. 
In fine, ca o observatie generala, raportul nu ia in considerare nici o alta optiune decat  echilibrarea cererii existente cu nivelul energiei produse, fie si prin surse alternative sau greu de cuantificat. Sa fie acest pariu ambitios singura optiune posibila, sau demna de luat in seama?
 

luni, 1 noiembrie 2010

Unchiul Sam si picatura chinezeasca



Pe masura ce ne apropiem de 2 noiembrie, data alegerilor legislative din SUA, putem observa cum politicienii din intreaga lume se aseamana, cei de pe malul Potomacului dedandu-se la aceleasi « blame game » ca si specimenele de pe malul Dambovitei.

Gasirea unui tap ispasitor, pe care « boborul » sa-l poata vedea ca vinovatul pentru scaderea nivelului de trai, a unei efigii pe care multimea s-o arda intru refularea frustrarilor cauzate de situatia dezastruoasa in care se afla ca urmare a greselilor clasei politice (si nu numai), e o stratagema veche de cand lumea si care inca mai reuseste "albirea" adevaratilor vinovati. De data asta, gasirea unui tap ispasitor se impleteste destul de reusit cu un inceput de creionare a dusmanului suprem, acel factor mobilizator si "bau bau" care de-obicei permite  guvernarea pe principiul: "Iata avem un dusman infiorator de care noi va vom apara, daca ne dati increderea voastra si va mobilizati deplin, ignorand orice altceva (mai ales prostiile pe care le facem noi) in favoarea  acestei lupte ce ne uneste". 

Stratagema a fost deseori utilizata in istorie cu scopuri propagandistice si manipulatoare, fie ca e vorba de comunism sau de terorism mai recent. Mecanismul manipularii este extrem de bine descris in seria "The Power of Nightmares/The Rise of the Politics of Fear" a lui Adam Curtis, a caror episoade le puteti gasi pe internet (aici de exemplu). O versiune, "a la Roumaine", a mitului dusmanului suprem care e cauza tuturor relelor, se poate regasi, dupa cum puteti usor intui ,si intr-unul din laitmotivele politicii romanesti foarte la moda in ultimele luni...

Problemele Unchiului Sam
 
"Bau baul" cu ochii oblici al politicienilor americani ramane pentru moment China, care a devenit obiectul unei campanii virulente de infierare dusa atat de democrati cat si de republicani, pe tematici ca outsourcinugul locurilor de munca, manipularea monedei nationale, subventii mascate si nevoia de taxe protectioniste pentru importuriile chinezesti. Aceste manevre politice sunt menite, printre altele, a distrage atentia electoratului de la esecurile repetate in a restarta economia americana si de la deteriorarea constanta a nivelului de trai. 

Astfel, devine din ce in ce mai evident ca mentinerea dobanzilor la nivele apropiate de zero si mai ales injectiile succesive de lichiditate facute de catre FED (quantitative easing) nu au reusit sa-si atinga scopul, in speta relansarea consumului si a cresterii preturilor activelor. Drept urmare apar temeri despre instalarea faimosului "liquidity trap" premergator unei perioade de stagnare similara cu cea care a afectat Japonia incepand cu anii 90 si care, dupa unii, continua pana in zilele noastre. 

Dupa cum spuneam insa si data trecuta, aceste inundatii subite cu lichiditate au un potential ridicat pentru derapaje catre teritoriul inflationist, cu atat mai mult cu cat tintirea inflatiei este mult complicata de evolutia complementara a diverselor elemente componente ale acesteia (definitia inflatiei in sine este contestata), volatilitatea crescuta a costurilor energiei si alimentelor fiind compensata de catre stagnarea costului locuintelor (ca urmare a crizei imobiliare) si a celorlaltor elemente componente. Sunt diferente mari intre CPI-ul calculat de catre Bureau of Labor Statistics, si calcule paralele care arata ca pretul de consum al cerealelor de baza in SUA ar fi crescut cu 48% in decurs de un an, cel al carnii cu 39% iar costul energiei cu 23%... Ca atare, toti ochii sunt atintiti pe FED si pe impactul celor $500mld -$700mld care e posibil sa formeze al doilea val de injectii de lichiditate, ce se asteapta a fi anuntat  la urmatorul Federal Open Market Committee din 2 Noiembrie. Parerile asupra  acestei masuri sunt impartite intre denuntarea resemnata, dar cu speranta in voce, a uriasei scheme Ponzi in desfasurare de catre  unele dintre cele mai mari fonduri de investitii si condamnarea ei (si-a celor care o sprijina) de catre altele

Picatura chinezeasca...de petrol.

Daca efectele de relansare ale politicilor economice americane se lasa asteptate acasa, unde abordarea monetarista primeaza asupra unor masuri cu impact real pozitiv asupra companiilor productive din SUA, iata ca, in alte parti ale lumii, ies in evidenta efectele perverse ale inundarii cu dolari. 

Usor usor, pe principiul vaselor comunicante, deoarece SUA consuma mai ales din import iar investitorii cauta noi clase de active in care sa investeasca excesul de fonduri, inflatia a fost exportata in China. Aceasta din urma, cu  o economie productiva axata pe exporturi si o piata de consum uriasa, este puternic lovita de cresterea preturilor materiilor prime si a alimentelor, ca urmare a bulei speculative  pe cale sa se formeze in domeniul materiilor prime si a preturilor alimentelorca urmare a redirectionarii excesului de lichiditati de catre investitorii ce cauta noi clase de active profitabile, confruntandu-se in paralel cu o crestere a preturilor ca urmare a afluxului de bani din importuri.

Iar China este extrem de sensibila in ceea ce priveste resursele de materii prime, datorita uriasei sale capacitati de consum si a industriei ce trebuie sa asigura rate de crestere de minim 6% p...Prevazuta sa depaseasca SUA ca primul consumator mondial de energie dupa 2015 si sa atinga aproape un sfert din consumul mondial de energie in 2035, China demarat un proces accelerat de achizitii, parteneriate si creditari ieftine, in intreaga lume, menite sa-i asigure accesul pe termen lung la materiile prime de care are nevoie, mai multe exemple putand fi gasite in tabelul de mai jos (sursa):

Pe langa toate acestea, bazandu-se pe surplusul de lichiditate, accesul  rapid la fonduri ieftine prin credite de stat, enorma sa forta de munca si capacitatea de a gestiona cu usurinta proiecte gigant implicand un numar mare de muncitori, China a preluat un rol activ in proiectele de petrol si gaze din regiune. 

Un exemplu ar fi castigarea  de  catre China National Petroleum  Corp (cu 37%) a unui proiect conjunct condus de British Petroleum (cu 38%), pentru ceea ce poate deveni cea mai mare dezvoltare petroliera din lume, in speta  cresterea productiei "supercampului petrolier" Rumaila din Irak, de la 1,06 milioane barili pe zi la 2,85 milioane barili pe zi, in 7 ani.

Alte exemple ar mai putea fi implicarea financiara (peste 7 mld dolari pana acum) in dezvoltarea campurilor de gaze naturale din Turkmenistan (cea de-a patra tara din lume la nivel de rezerve de gaz), constructia oleoductului Ruso-Chinez de 999km dintre Skovorodino si Daqing sau cele peste 200 milioane dolari investiti in portul Gwadar din Pakistan. Acesta din urma, prin pozitia sa la doar 400km de stramtoarea Ormuzului si la 2500 km de China, prin Karakorum si trecatoarea Khunjerab, este de o pozitie strategica vitala. Portul din Gwadar va permite in primul rand scurtarea celor 20.000 km parcursi de resurselle petroliere din Golf catre China, limitarea influentei americane si mai ales evitarea potentialelor probleme de acces prin stramtoarea Malacca, prin care tranziteaza cam 80% din importurile petroliere ale Chinei.



Cele citate mai sus sunt doar cateva exemple in complexul joc geopolitic regional, in care interesele Chinei se suprapun peste cele ale urmatoarei puteri emergente, India cu al sau vecin volatil si conflictual, Pakistanul, precum si cu cele ale Coreei de Sud si ale Japoniei, vesnica dependenta de importurile de resurse. Peste toate acestea se astern interesele americane in Orientul Mijlociu, Irak, Afghanistan si nu in ultimul rand Iran, precum si itele diplomatiei, in forta cateodata, rusesti. 

Aceasta increngatura de interese este extrem de sofisticata, cu aliante temporare (exemplu oleoductului Ruso Chinez sau a portului Gwadar), cu propuneri de colaborare Sino - Indiene pentru contracararea influentelor americane sau chiar cu actiuni mai hotarate, precum in cazul disputei teritoriale dintre China si Japonia asupra insulelor Senkaku/Diaoyu, zona ce ar putea adaposti depozite de petrol si gaz egale cu 20% din rezervele actuale ale Chinei.

Constienta de nou dobandita-i greutate pe scena mondiala, China nu a ezitat sa arate lumii ca poate la randu-i sa-si flexeze muschii, lucru extrem de vizibil in recenta utilizare a armei exportului de elemente rare, in special vis a vis de Japonia. China ajunsese sa produca 97% din volumul global al acestor elemente rare, utilizate in special in tehnologia de varf (in speta si-n sistemele militare de ghidaj, radar, optoelectronice etc), pentru a hotari brusc in 2010 ca sa reduca drastic exportul lor, si sa-l sisteze aproape in totalitate pe cel catre Japonia, ca urmare a retinerii de catre aceasta a capitanului unui vapor de pescuit chinezesc in apele insulelor Senkaku/Diaoyu. Ca urmare a presiunilor diplomatice, China a afirmat ca nu va folosi aceasta pozitie dominanta ca o arma, insa ramane de vazut...

Un alt element cheie si extrem de sensibil al politicii chineze din domeniul resurselor este relatia cu Iranul, cel de-al treilea furnizor de petrol al Chinei ca marime, dupa Arabia Saudita si Angola. In decursul ultimilor zece ani China a investit 40 mld dolari in industria petroliera iraniana, ajungand, cu acorduri comerciale bilaterale de 21 mld dolari in 2009 si 18 mld dolari pe primele opt luni ale anului in curs, si principalul partener comercial al acestei tari. Cu toate acestea, China a pastrat o pozitie neutra in legatura cu blocajul diplomatic dintre Iran si restul lumii precum si un comportament dual, furnizand benzina Iranului, in ciuda blocadei impuse de SUA dar sustinand in acelasi timp rezolutiile ONU pe problematica nucleara a Iranului. In ciuda criticilor aduse SUA si UE pentru impunerea sanctiunilor economice unilaterale asupra Iranului, China isi arata ingrijorarea cu privire la problema proliferarii nucleare, semnaland SUA o deschidere pe problematica iraniana, atat timp cat interesele sale economice directe nu sunt afectate.

O astfel de deschidere se poate dovedi extrem de importanta in contextul politic american actual, din perspectiva optiunilor pe care Obama le are pana in 2012. Si acest lucru e important deoarece, dupa cum ne spune Stratfor, ca urmare a posibilei pierderi a majoritatii in (cel putin) Camera Reprezentantilor de catre Democrati, eventuala agenda domestica a presedintelui risca sa fie blocata de catre Republicani. Daca mai adaugam la toate astea si o economie zombie cu tendinte vadite de accentuare a diferentelor intre avuti si saraci, ca potentiale semne premergatoare ale unei depresii, devine din ce in ce mai posibila orientarea presedintelui Obama catre politica externa si nevoia lui de a extrage o realizare in acest domeniu, pentru a putea "puncta" in ochii electoratului. 

Ori, cu un Irak "pacificat", o ecuatie afgana care nu poate fi rezolvata in termeni militari, optiunea iraniana, cu toate riscurile enorme ce le poate avea asupra securitatii globale, devine din ce in ce mai apetisanta.  Sa nu uitam ca politicienii ar face orice numai pentru a distrage atentia de la problemele de-acasa, cu riscul de a declansa un "endgame" energetic prematur... 
 


vineri, 8 octombrie 2010

Sa dam cu banul.Articol cu tenta panicarda.

"Begun, the currency wars have" titreaza un articol al lui Jon Butler, cu referire la faimoasa secventa din Star Wars - Clone Wars, care marcheaza inceputul declinului democratiei. Desi se doreste a fi mai putin dramatic decat expresia originala, acest titlu surprinde bine escaladarea unei tendinte, in evolutia dinamica a relatiilor economice la nivel global, care poate fi interpretata ca un simptom al progresiei bolii sistemului catre un stadiu agravat.

Startul in aceasta etapa, care fusese de mult prevestita de presiunile politice americane asupra Chinei intru aprecierea yuanului, a fost dat de interventia Bancii Centrale a Japoniei din 16 Septembrie, prin care aceasta a vandut aproape 2 trilioane de yeni pentru a devaloriza yenul de la 83 JPY/USD la 86 JPY/USD intr-o singura zi.

Aceasta masura, repetata o saptamana mai tarziu, a avut un succes limitat (dolarul s-a intors in apropierea nivelului de 82.6 JPY/USD ieri) si pare a fi avut in spate un alt motiv decat simpla dorinta de a devaloriza yenul, pentru a proteja competitivitatea exporturilor japoneze. Intr-adevar, dupa cum se spune si in acest articol, manevra neinspirata a BoJ pare a fi un semnal clar al unui nou val de quantitative easing , prin care se incearca iesirea dintr-un cerc deflationist. Cu alte cuvinte, banca centrala inunda cu lichiditati piata, la dobanzi zero in cazul Japoniei, in speranta relansarii economiei, prin incurajarea consumului si cresterea preturilor activelor.

Masura BoJ nu este decat o imitatie palida a strategiei FED, care a folosit tiparnita din dotare intr-o prima runda de quantitative easing in valoare de 2 trilioane dolari din 2008 incoace si care da semnale ca este gata sa dea drumul la o a doua baie generalizata de hartie verde. FEDul nutreste aceeasi speranta ca BOJ si anume de a sparge cercul deflationist, de a ridica pretul activelor (in special al caselor) si de a reporni motorul gripat al consumerismului cu manivela fiat currency-ului. Cu toate acestea, se pare, ca odata ce s-a fript in aceasta alba neagra prabusirii valorii activelor imobiliare si a supraindatorarii care isi face simtite efectele de vreo 3 ani incoace, fazanul american se lasa mai greu amagit a doua oara, si nu mai crede in cresteri artificiale ale preturilor activelor.

Din nefericire insa, se pare ca toata forta si marirea dolarului american si potenta FEDului, nu sunt suficiente pentru a fisura zidul chinezesc, greenback-ul si redback-ul dansand fiecare pe ritmul propriu si, mai nou, calcandu-se pe varfuri.

De mult acuzata ca-si tine Yuanul cu 20%-40% mai devalorizat decat trebuie fata de dolar, pentru a-si proteja masinaria exporturilor, China este supusa unor presiuni din ce in ce mai mari de catre guvernul SUA pentru a-si lasa moneda sa se aprecieze rapid astfel incat deficitul comercial american sa-si mai poata reveni din prapastia in care s-a prabusit. Desi au facut pasi mici in aceasta directie, autoritatile  chineze nu doresc nici pe departe sa se plieze cerintelor americane cu riscul limitarii cresterii interne, vitala pentru o pieta de 1.3 mld oameni, al cresterii somajului si al unor tuburari sociale.

UE, care duce o politica mai conservatoare (acuzata a fi prea conservatoare din punct de vedere fiscal), prin vocea lui Trichet, acuza atat devalorizarea accentuata a dolarului, ce favorizeaza exportatorii americani, cat si reticenta Chinei de a accelera aprecierea yuanului, miscari ce au dus la cresterea EUR spre noi maxime fata de cele doua monede (aviz Romaniei care are o economie euroizata).

Vociferarile se intensifica de toate partile, cacofonia creste si deodata, iata ca se face legatura cu etapa urmatoare, americanii amenintand cu posibile tarife protectioniste daca daca subventionarea yuanului continua. Ce-i drept propunerea legislativa nu a fost inca aprobata de senatul american, dar primul pumn a fost dat in ceea ce are potentialul de a se transforma intr-un bar brawl, China amenintand la randu-i cu represalii in cazul in care initiativa devine lege. Temperatura se ridica, complexitatea manevrelor creste iar lucrurile nu mai par a fi chiar atat de bine controlate, escaladarea fiind din ce mai posibila.

Si iata cum se trage semnalul de alarma, in afara de de eficacitatea lor dubioasa (prima transa de QE nu a reusit sa scoata economiile nationale din amorteala) aceste injectii de lichiditate intr-un context de dobanda cvasi zero avand, pe de-o parte, potentialul de a derapa extrem de rapid intr-un scenariu hiperinflationist si, pe cealalta parte, riscul vizibil de a accentua aceste currency wars si de a declansa masuri protectioniste, urmate apoi de trade wars.

Iar daca va intrebati cat de rau pot evolua lucrurile mai departe, ascultati la un scenariu ingrijorator, a la "papa Doom", evocat de Roubini in filmuletul de mai jos, de la min. 8:20s pana la min. 9:00.



Va rog sa nu ridicati din sprancene, v-am spus ca avem si-o tenta panicarda la meniu...Sa speram, cu toate acestea, ca ratiunea va prevala.

miercuri, 6 octombrie 2010

Auzi? Atunci mai bine asculta...

Plecand de la ideea ca orice materie reprezinta atomi in vibratie, pe diverse frecvente, inclusiv corpul omenesc, Julian Treasure ne povesteste, pe TED.com, despre modul subtil in care noi interactionam cu mediul sonor de zi cu zi, precum si despre nevoia noastra de armonie.

Fara a discuta prea mult despre rigurozitatea fundamentarii datelor prezentate (care pe alocuri e interpretabila), spicuiesc cateva idei care mi s-au parut interesante precum si cateva fapte pe care le trecem deseori cu vederea:
  • Auzim tot timpul, nu avem un mecanism natural prin care sa putem opri sunetul atunci cand nu vrem sa mai auzim, asa cum pleoapele acopera ochii
  • Majoritatea sunetelor sunt accidentale iar relatia noastra cu ele este subconstienta
  • Sunetele ne afecteaza in 4 feluri principale:
    • Fiziologic: Zgomotele puternice /agresive provoaca cresterea ritmului cardiac, respiratoriu, modifica patternul undelor cerebrale si provoaca secretia cortisolului, un hormon al glandei adrenale. Alternativ sunetul valurilor (12 cicluri / minut) are un efect relaxant
    • Psihologic: Muzica poate induce stari emotionale dar si anumite zgomote din natura. De exemplu cantecul pasarilor are un efect reconfortant deoarece creierul mosteneste de la stramosii nostri informatia conform careia atunci cand pasarile canta in natura totul e ok, nu sunt pradatori prin preajma. Atunci cand se opresc din cantat insa...
    • Cognitiv: Avem o latime de banda linitata pentru a procesa sunetele de jur imprejur ceea ce face ca nu putem sa ascultam decat o singura persoana la un moment dat. De aceea in birourile open space, zgomotul conversatiilor simultane poate duce la o scadere a productivitatii cu pana la 66%.
    • Comportamental. Ex: muzica / sunetul ambiental potrivit poate determina o crestere cu pana la 28% a vanzarilor intr-un magazin, influentand comportamentul cumparatorilor.

  •  Urechile sunt facute pentru a asculta insa noi le folosim mai mult pentru a auzi. A asculta presupune o relatie constienta cu sunetul, o indemanare care trebuie educata, spre diferenta de auz care e un simt innascut. Exista mai multe tipuri de ascultare:
    • Ascultarea reductiva: este ascultarea cu un scop predeterminat, cea in care filtram informatia auditiva pentru datele relevante scopului ascultarii si lasam pe dinafara tot ce nu este relevant;
    • Ascultarea expansiva: e acea ascultare fara un scop predeterminat in care doar ne concentram asupra partenerului de discutie si a ceea ce spune. Aceasta ascultare aduce mai multa informatie si permite o legatura mult mai profunda cu partenerul de discutie.
  • Poluarea sonora are un impact foarte puternic asupra sanatatii. In cifre:
    • afecteaza negativ sanatatea a 25% din populatia UE;
    • provoaca tulburari grave ale somnului pentru 2% din populatia UE;
    • omoara 210 mii de oameni pe ani in EU;
  • Oamenii asculta din ce in ce mai des muzica in casti pentru a se izola de zgomotul de fond. Acest obicei duce insa la efecte fiziologice negative, printre care surzenia (Noice Induced Hearing Disorder) de care se pare ca sufera 16% din adolescentii americani si, conform uinui studiu, duce la deteriorarea auzului a aproape 60% din studentii americani;
  • Julian ne sugereaza modalitati de a ne proteja de poluarea sonora, printre care:
    • Zgomotele naturale ale vantului, apelor curgatoare/marii si cantecele pasarilor. Creierul nostru s-a obisnuit de-a lungul timpului cu aceste zgomote ambientale naturale si se simte bine in prezenta lor. 
    • Linistea (simplu nu?). Cautati linistea pentru a va relaxa...
  • Deasemenea, ni se dau cateva sfaturi pentru a ne imbunatati sanatatea prin sunete, printre care:
    • Asculta activ/constient;
    • Canta cu vocea, invata sa canti la un instrument. Te ajuta la dezvoltarea cognitiva si-ti permite sa socializezi cu altii ca tine in acest domeniu;
    • Fii activ in relatia cu sunetele. Protejeaza-ti urechile, construieste-ti peisaje muzicale (constructii auditive) si spune-ti parerea celor care te polueaza fonic.


Mai multe date si referinte la sursele de informare folosite gasite pe blogul lui Julian Treasure, aici.

S-auzim de bine! ;-)