luni, 2 martie 2009

Pe digul fisurat, cu fata spre valuri

Criza, disponibilizare, faliment, prabusire, rata la credit, executare, devalorizare, scaderi record in piata imobiliara si alti termeni similari, iata notiunile cu care suntem bombardati la radio, televizor sau pe internet in ultima perioada.


La stresul si presiunile la care eram supusi de catre "societatea capitalista si de consum" se adauga incrancenarea, crisparea, teama indusa de senzatia de prabusire accelerata a economiei. Rotita obositoare, anosta dar familiara in care alerga hamsterul s-a transformat in peretii unei palnii care se ingusteaza claustrofobic, pe care acesta aluneca, rotindu-se disperat, intr-o gaura neagra fara fund.


Reactia oamenilor in fata evenimentelor recente imi aduce aminte de o succesiune de fotografii ale unor valuri uriase, facute in China in 2002, in care un grup de privitori stateau pe un dig, privind amuzati la furia apelor ce se striveau de stanci cu jerbe impresionante de stropi. Zambetele si lejeritatea din primele poze dispar rapid in urmatoarele imagini, in care acestia alearga disperati sa se puna la adapost, atunci cand apa incepe sa mature digul. Totul se schimba fulgerator in cateva secunde, din gluma si subiect de distractie, situatia transformandu-se intr-o problema extrem de serioasa. Oamenii incep sa actioneze in mod reflex in momentul in care constientizeaza ca digul, pe care se simteau foarte siguri, nu-i poate apara de furia apelor.


Undeva in decursul acestui proces de activare a reflexelor noastre primare, apar si reflexele de blamare a digului, a institutiilor statului, a mecanismului democratic, a celor ce aveau - metaforic vorbind -rolul de a ne apara de valuri. Apar reflexele rasiste si extremiste, dorinta de a gasi vinovati pentru aceasta situatie. Pe oricine altcineva, nu pe noi insine.


Dincolo de orice justificare, dincolo de vadita imperfectiune a mecanismelor democratice in Romania, trebuie tinut cont de alternativa, de ce s-ar intampla daca acestea ar lipsi. De acord, oamenii politici romani sunt - in cel mai bun caz -incompetenti, institutiile statului ineficiente, mecanismele de functionare ale democratiei in Romania serios alterate, dar acest dig are macar meritul de a exista, asa prost cum e el. De-acord, si-n vremuri normale avea fisuri prin care se infiltra apa dar era singura stavila intre uscat si-o apa tulbure.


O comunitate care doreste sa supravietuiasca ar trebui sa se gandeasca inainte de a demola complet digul, pentru ca apoi sa se certe pe proiecte marete care sa-l inlocuiasca. Daca digul a fost stavila apei - de bine de rau - in conditii normale, o comunitate care este constienta de mijloacele ei, ar trebui mai intai sa-l intareasca, sa inlocuiasca tronsoanele proaste, sa colmateze bresele si apoi sa vada daca poate construi unul mai bun in spatele lui. Desigur, digul e atat de vechi incat am si uitat pentru ce-a fost construit, desigur nu-si face bine treaba, insa demolarea lui, fara sa avem ceva care sa opreasca apele, e o invitatie deschisa pentru inundatie, pentru haos, pentru distrugerea comunitatii. Anul acesta se fac douazeci de ani de cand am schimbat un regim totalitar cu o democratie imperfecta, poate c-ar trebui sa fim inca in stare sa comparam obiectiv imperfectiunile democratiei cu absenta acesteia...


Iar pentru cine se indoieste ca apele se tulbura, curentii devin mai puternici iar reperele se pierd in ceata, priviti de jur imprejur... Pana la proba contrarie, trilioanele de dolari si EUR aruncati in lupta cu criza nu par sa fi generat nici un efect concret in reluarea cresterii economice sau macar in incetinirea recesiunii. E din ce in ce mai greu sa convingi americanul de rand sa consume in ciuda programelor de stimulare economica, guvernele penduleaza intre cresterea participatiilor in banci si alte companii (cu voci care solicita nationalizari masive) si reticenta in a asuma o povara fiscala aditionala pentru acele companii care, desi sunt importante, iata ca nu reusesc sa prezinte o strategie coerenta pentru supravietuire. Mainile intinse care erau obisnuite sa primeasca pomana, s-ar putea sa nu mai gaseasca sprijin pe viitor. Cel putin nu toate, unele dintre aceste companii, cu pierderi foarte mari, fiind in continuare ajutate atata timp cat mai exista chichite juridice si instrumente financiare sofisticate.


Intre timp, mai aproape de noi, interdependenta devine din ce in ce mai puternica (deficientele unui sistem mai putin redundant) iar riscul de a ne molipsi de la problemele pe care vecinii nostri est europeeni le-ar putea avea creste semnificativ. Vectorul de transmisie ar putea fi acel fenomen de "common lender" prin care descoperim ca acelasi grup de banci este principalul finantator pe pietele Europei Centrale si de Est. Probleme majore in Slovenia, Slovacia sau Bulgaria pot astfel afecta capacitatea de finantare si strategia de sustinere a filialelor nationale pe care aceste banci le au Romania, fara ca situatia economiei romanesti sau a profitabilitatii acestor sucursale sa fie un factor major de influenta.


Pana una alta insa, in ciuda acestor riscuri si simtind deja primele simptome ale crizei, iata ca macar o parte din companiile romanesti supravietuiesc, reinviind vechile trucuri de acum 10 ani, plata salariilor la negru, fentarea de taxe, compensarea paralela a facturilor...Cu toate acestea, rezervele sunt limitate si venirea primaverii s-ar putea s-aduca mai putina bucurie decat deobicei. Iar un dig, oricat de ponosit ar fi el, ar mai putea limita din inundatiile de sezon.

Vara va fi, orsicum, foarte fierbinte...

Niciun comentariu: