luni, 23 martie 2009

Criza si raceala

Deci o facura(m) si pe asta, ne-ndatorara(m) si la FMI&BEI&BERD pentru mizilicul de 19 mld EUR...Ni se spune ca e pentru o cauza nobila, ne trebuie bani ca sa inlocuim fondurile bancilor blocate de BNR prin rezerva minima obligatorie (RMO), trebuie sa protejam cursul EUR/RON si sa investim in infrastructura. Banii bancilor eliberati de BNR prin diminuarea rezervei minime obligatorie ar trebui sa se intoarca in creditare (vor fi date garantii oficiale sau oficioase cum ca acesti bani nu vor iesi catre bancile mama), asigurand astfel revigorarea consumului si relansarea economiei.

Pana aici, toate bune si frumoase insa voi n-aveti impresia ca anumite lucruri raman nespuse? Eu unul tot mai am niste nelamuriri...

Tot cred ca e vorba mai ales de o criza de incredere si mai putin de una de lichiditate. E adevarat, ca urmare a comportamentului unor banci de talie medie (cateodata chiar de talie mare) - ce accesau mai greu sursele traditionale de lichiditate - bancile ajunsesera, sa dea dobanzi de EURIBOR + 7% si ROBOR + 12% pentru depozitele atrase, aruncand in aer costurile finantarii. Intre timp, situatia s-a mai calmat iar - IMHO - resurse exista la nivelul principalelor banci din Romania. Problemele legate de finantare sunt, cred eu, mai degraba de alta natura si tin de alfabetul activitatii de creditare. Sa ma explic:

La nivel bazic, creditarea reprezinta acordarea de bani astazi (contra cost), in "speranta" rambursarii acestora din veniturile viitoare ale imprumutatului. Simplificand problematica, aceasta "speranta" e cuantificata in baza unor modele ce tin cont de situatia financiara actuala (de altfel, doar o imagine a performantei trecute), de pozitia si perspectivele companiei in cadrul industriei, de evolutia sectorului de activitate, de capacitatile manageriale etc. Si apropo de situatia financiara, mi-e teama de cum vor arata bilanturile si conturile de profit si pierdere la 31.12.2008 si mi-e groaza de cele ce vor aparea la 30.06.2009...

Pe langa aceasta cuantificare, esentialmente imprecisa prin natura sa, intervine, ca element de siguranta, pachetul de garantii constituit in favoarea bancii (ipoteci, gajuri pe bunuri, cesiuni de creante/incasari viitoare etc), acesta ramanand insa intotdeauna un "second way out" sau "third way out" in rambursarea creditului.

"Primary way out" raman intotdeauna fluxurile viitoare ale companiei sau ale persoanei finantate. Acestea fiind spuse, in contextul actual, atat companiile cat si bancile au probleme cu exact vizibilitatea din mediul de afaceri si cu valoarea activelor. Cum poti sa faci o previziune multi-anuala, in contextul in care vizibilitatea ta asupra comenzilor este de o luna doua? Cum poti sa estimezi evolutia unei piete / sector atunci cand ai de-a face cu scaderi de cateva ori mai mari decat in cele mai pesimiste scenarii facute acum 6 luni in urma? Cum poti evalua pretul unor active atunci cand nu ai cumparatori, cand preturile (teoretice) cad cu 15%-30% in 4-5 luni, iar toata lumea sta in expectativa, mizand pe deflatie?

In acest context, stiind ca bancile sunt blamate ca fiind unul din factorii ce-au contribuit de maniera determinanta la declansarea crizei, acordand credite cu usurinta si ne-cuantificand corect riscurile, cum le poti cere sa "dea drumul la robinetul creditelor" cand vizibilitatea asupra evolutiei mediului economic si asupra valorii activelor este aproape zero? Acum sa nu ma intelegeti gresit, bancile vor relua finantarea, dar sa speram ca vom avea din nou credite cu buletinul si marje mici, cred eu, ar fi dovada de ipocrizie...

Cat despre iesirea banilor din tara, ok sa spunem ca bancile nu vor trimite lichiditatile eliberate din RMO catre sediile centrale din strainatate, dar ce-ar impiedica companiile multinationale din Romania sa faca exact acest lucru, in conditiile in care datoria privata este partea cea mai mare din datoria externa a tarii? Ce le-ar impiedica pe aceste companii - in contextul relansarii creditarii - sa ia un credit bancar pentru a rambursa creditele intragrup (sub orice forma, inclusiv platind facturile restante sau chiar in avans catre firma mama), scotand astfel banii din tara? Ce facem, semnam un "memorandum of understanding" cu toate multinationalele din Romania sau introducem preventiv si temporar masuri de limitare pentru iesirea capitalului strain din tara (oops suntem membri UE) ?!?!

Cat despre relansarea consumului, eu spun c-ar trebui sa privim putin si la ce n-au reusit sa faca americanii in ciuda sutelor de miliarde de dolari aruncati in facilitati fiscale, ajutorarea pietelor imobiliare si vouchere de consum. Dupa cat se pare, dusul rece al recesiunii a dus la schimbarea obiceiurilor de consum, americanul de rand - avand deasupra capului sabia somajului, a ingreunarii accesului la credite si a scaderii valorii activelor imobiliare - devenind mult mai cumpatat la capitolul cumparaturi.

Si-ar mai fi ceva, despre care putina lume vorbeste inca, dar care tine de luminita de la capatul tunelului. Ei bine, acea luminita nu e altceva decat un potential tren care vine drept catre cei ce privesc la creditare ca la o solutie universala pentru criza actuala. Intr-adevar, in momentul de fata FED, BCE, BoE si BoJ au taiat la minime istorice dobanzile de referinta, ba chiar au trecut si la masuri cantitative specifice pentru a inunda piata cu lichiditati, dand drumul la tiparnite in speranta relansarii creditarii. Toate aceste masuri au dus la coborarea LIBOR si EURIBOR la valori infime, ieftinind (cel putin in teorie, acolo unde bancile nu au majorat marjele de dobanda, ca o reflectare a cresterii riscului) costul creditarii. Ce se va intampla insa cand trilioanele de dolari si EUR aruncati in piata vor depasi volumul pierderilor din credite (credit destruction), cand (daca) economia va restarta iar spectrul tsunamiului hiperinflationist va aparea la orizont? Pe cat pariem ca ratele de referinta vor creste aproape la fel de repede pe cat au scazut, iar cei care s-au indatorat pe termen lung vor fi prinsi - din nou - intre ciocan si nicovala?

Sa nu ma intelegeti gresit, e probabil ca avem nevoie de creditul extern, in scenariul in care BNR trebuie sa protejeze un curs de schimb si in care acest lucru ar mai linisti investitorii straini. Sunt deasemenea de acord (ba chiar insist) ca, daca tot suntem fortati sa-i luam, banii astia ar trebui investiti in infrastructura, in proiecte nationale, in cresterea productivitatii, in solutii energetice alternative, in lucruri facute cu cap, de care este mare nevoie si care sa aduca valoare adaugata in economie.

Trebuie intr-adevar sustinut si consumul, insa mai degraba trebuie incurajate cumpatarea si investitiile in produse cu valoare adaugata decat risipa si supraindatorarea de dragul consumismului. A venit momentul ca sa coboram din norii imbogatirii rapide, de pe bula imobiliara si sa realizam ca Romania este debea la inceputul perioadei de criza si de strans cureaua. Eu unul cred ca nu prea exista solutii miracol la o astfel de criza si ca, in ciuda tuturor planurilor maiastre ale liderilor mondiali, "it has to get worse, before it gets better". Decat sa aruncam cu trilioane pe geam, decat sa incercam s-ascundem pierderile si-apoi sa platim pentru ele tot din banii contribuabilului, mai bine acceptam falimentele ce nu pot fi evitate, salvam ce merita salvat si ne adaptam stilul de viata la noile si mult mai restransele posibilitati.

Caci din criza vom iesi bineinteles, insa, pana una alta, s-ar putea sa fie ca-n zicala populara cu raceala (facand abstractie de durata), care, tratata, trece intr-o saptamana, netratata, in 7 zile. Doar daca, intre timp, nu da in complicatii...

luni, 2 martie 2009

Pe digul fisurat, cu fata spre valuri

Criza, disponibilizare, faliment, prabusire, rata la credit, executare, devalorizare, scaderi record in piata imobiliara si alti termeni similari, iata notiunile cu care suntem bombardati la radio, televizor sau pe internet in ultima perioada.


La stresul si presiunile la care eram supusi de catre "societatea capitalista si de consum" se adauga incrancenarea, crisparea, teama indusa de senzatia de prabusire accelerata a economiei. Rotita obositoare, anosta dar familiara in care alerga hamsterul s-a transformat in peretii unei palnii care se ingusteaza claustrofobic, pe care acesta aluneca, rotindu-se disperat, intr-o gaura neagra fara fund.


Reactia oamenilor in fata evenimentelor recente imi aduce aminte de o succesiune de fotografii ale unor valuri uriase, facute in China in 2002, in care un grup de privitori stateau pe un dig, privind amuzati la furia apelor ce se striveau de stanci cu jerbe impresionante de stropi. Zambetele si lejeritatea din primele poze dispar rapid in urmatoarele imagini, in care acestia alearga disperati sa se puna la adapost, atunci cand apa incepe sa mature digul. Totul se schimba fulgerator in cateva secunde, din gluma si subiect de distractie, situatia transformandu-se intr-o problema extrem de serioasa. Oamenii incep sa actioneze in mod reflex in momentul in care constientizeaza ca digul, pe care se simteau foarte siguri, nu-i poate apara de furia apelor.


Undeva in decursul acestui proces de activare a reflexelor noastre primare, apar si reflexele de blamare a digului, a institutiilor statului, a mecanismului democratic, a celor ce aveau - metaforic vorbind -rolul de a ne apara de valuri. Apar reflexele rasiste si extremiste, dorinta de a gasi vinovati pentru aceasta situatie. Pe oricine altcineva, nu pe noi insine.


Dincolo de orice justificare, dincolo de vadita imperfectiune a mecanismelor democratice in Romania, trebuie tinut cont de alternativa, de ce s-ar intampla daca acestea ar lipsi. De acord, oamenii politici romani sunt - in cel mai bun caz -incompetenti, institutiile statului ineficiente, mecanismele de functionare ale democratiei in Romania serios alterate, dar acest dig are macar meritul de a exista, asa prost cum e el. De-acord, si-n vremuri normale avea fisuri prin care se infiltra apa dar era singura stavila intre uscat si-o apa tulbure.


O comunitate care doreste sa supravietuiasca ar trebui sa se gandeasca inainte de a demola complet digul, pentru ca apoi sa se certe pe proiecte marete care sa-l inlocuiasca. Daca digul a fost stavila apei - de bine de rau - in conditii normale, o comunitate care este constienta de mijloacele ei, ar trebui mai intai sa-l intareasca, sa inlocuiasca tronsoanele proaste, sa colmateze bresele si apoi sa vada daca poate construi unul mai bun in spatele lui. Desigur, digul e atat de vechi incat am si uitat pentru ce-a fost construit, desigur nu-si face bine treaba, insa demolarea lui, fara sa avem ceva care sa opreasca apele, e o invitatie deschisa pentru inundatie, pentru haos, pentru distrugerea comunitatii. Anul acesta se fac douazeci de ani de cand am schimbat un regim totalitar cu o democratie imperfecta, poate c-ar trebui sa fim inca in stare sa comparam obiectiv imperfectiunile democratiei cu absenta acesteia...


Iar pentru cine se indoieste ca apele se tulbura, curentii devin mai puternici iar reperele se pierd in ceata, priviti de jur imprejur... Pana la proba contrarie, trilioanele de dolari si EUR aruncati in lupta cu criza nu par sa fi generat nici un efect concret in reluarea cresterii economice sau macar in incetinirea recesiunii. E din ce in ce mai greu sa convingi americanul de rand sa consume in ciuda programelor de stimulare economica, guvernele penduleaza intre cresterea participatiilor in banci si alte companii (cu voci care solicita nationalizari masive) si reticenta in a asuma o povara fiscala aditionala pentru acele companii care, desi sunt importante, iata ca nu reusesc sa prezinte o strategie coerenta pentru supravietuire. Mainile intinse care erau obisnuite sa primeasca pomana, s-ar putea sa nu mai gaseasca sprijin pe viitor. Cel putin nu toate, unele dintre aceste companii, cu pierderi foarte mari, fiind in continuare ajutate atata timp cat mai exista chichite juridice si instrumente financiare sofisticate.


Intre timp, mai aproape de noi, interdependenta devine din ce in ce mai puternica (deficientele unui sistem mai putin redundant) iar riscul de a ne molipsi de la problemele pe care vecinii nostri est europeeni le-ar putea avea creste semnificativ. Vectorul de transmisie ar putea fi acel fenomen de "common lender" prin care descoperim ca acelasi grup de banci este principalul finantator pe pietele Europei Centrale si de Est. Probleme majore in Slovenia, Slovacia sau Bulgaria pot astfel afecta capacitatea de finantare si strategia de sustinere a filialelor nationale pe care aceste banci le au Romania, fara ca situatia economiei romanesti sau a profitabilitatii acestor sucursale sa fie un factor major de influenta.


Pana una alta insa, in ciuda acestor riscuri si simtind deja primele simptome ale crizei, iata ca macar o parte din companiile romanesti supravietuiesc, reinviind vechile trucuri de acum 10 ani, plata salariilor la negru, fentarea de taxe, compensarea paralela a facturilor...Cu toate acestea, rezervele sunt limitate si venirea primaverii s-ar putea s-aduca mai putina bucurie decat deobicei. Iar un dig, oricat de ponosit ar fi el, ar mai putea limita din inundatiile de sezon.

Vara va fi, orsicum, foarte fierbinte...