luni, 12 ianuarie 2009

Mult si Bine pentru Tine - I - Totul pentru Tine

Cu riscul de a vi se parea ca in paragrafele urmatoare auziti vocea lui Pittis la Teleenciclopedia, voi face o scurta digresiune din domeniul economic - fara a ma rataci prea departe insa - intr-un mediu cu ale carei legi nu sunt familiar...

Vroiam sa spun ca inca de pe vremurile preistoriei, omul a inteles ce avantaje are de pe urma cooperarii cu semenii sai pentru a face fata unei naturi crude, a supravietui si a progresa. Departe de mine gandul de propovadui sintagma cu "safety in numbers", pur si simplu vroiam sa spun ca membrii unui grup de animale inteleg foarte bine ca fiecare are un rol de jucat in cadrul grupului si ca fara acel grup sansele lor de supravietuire tind spre zero. De aceea binele grupului era pus undeva foarte aproape de binele propriu.

Bineinteles ca, in cadrul grupului, exista lupte interne pentru a urca pe scara ierarhica spre pozitia de alfa, insa rareori se face acest lucru punandu-se in pericol existenta grupului. Acele animale "sociale" stiu instinctual ca ce e rau pentru grup e rau si pentru ele si ca supravietuirea poate reusi doar in armonie cu natura, aceasta din urma trebuind privita cu respect si teama.

Noi oamenii am reusit sa "progresam", imblanzind in parte natura prin progresul tehnic si asigurandu-ne astfel - cel putin in tarile dezvoltate - un mediu cat de cat controlat, in care cataclismele naturale sau speciile concurente provoaca un numar limitat de victime si ca atare nu pun in pericol specia.

Drept urmare, in lipsa unor amenintari serioase din partea naturii, a cresterii exponentiale a numarului de indivizi si a pozitionarii in varful lantului trofic, importanta protejarii grupului si interesele speciei s-au pierdut undeva pe traseul acestei evolutii. In schimb oamenii isi concentreaza eforturile pentru a concura cu membrii grupului si a urca pe scara ierarhica, in paralel pierzand legatura cu natura si respectul pentru aceasta, incercand sa o reduca la un rol decorativ.

Supunerea naturii, extinderea si controlul arealului speciei umane intr-o perioada atat de scurta (la scara evolutionara) a transformat omul intr-o specie aroganta si risipitoare, ai carei membri au ajuns sa considere normal ca interesele individuale si profitul personal sa fie cu mult deasupra intereselor speciei. Rezultatul este incurajarea dezechilibrelor si a acelor "free riders".

Undeva de-a lungul acestei evolutii, atunci cand am reusit sa stapanim parte din vicisitudinile sortii, cand am incetat a mai privi la vant si traznete ca manifestari a unor zei suparati, l-am redescoperit pe Dumnezeu in postura lui de creator, pastor al speciei, si catalist al sperantei si progresului spiritual. Ne-am adresat Lui cu nelinistile noastre, am cautat sprijin, consolare si speranta, i-am cerut ajutor, salvare si mantuire. E drept ca unii, mai oportunisti, s-au servit de imaginea lui pentru a-si atinge scopurile si a manipula omenirea, dar mesajul despre spiritualitatea umana si dragoste a ramas intact.

Undeva putin mai departe de-a lungul drumului si mai aproape de zilele noastre, progresul tehnic si material a fost suficient de puternic pentru a ne creea iluzia unei sigurante, confort si control asupra vietii noastre. si-atunci - ca niste copii rasfatati - l-am abandonat pe Dumnezeu ca pe o jucarie veche si nefolositoare, ca pe un gadget perimat ce nu-si mai are rostul si s-a demodat. L-am inlocuit cu alte gadgeturi, posesiuni materiale si iluzii...

Evolutia constiintei, a calitatilor empatice, a bunului simt, a bunatatii si a dragostei fata de aproape, elevarea pe treptele spiritualitatii, toate aceste lucruri care exprima zvacnirile profunde ale sufletelor noastre catre lumina, au fost subjugate de dorinta de putere, recunoastere si posesiuni individuale.

Ca si cum 1 > 6.500.000.000

Ca si cum faptul ca am construit niste orase in care ne credem cat de cat la adapost, am indiguit niste rauri sau am sapat niste tunele in munti, inseamna ca am domesticit natura.

Ca si cum nu am avea nici o raspundere fata de celelalte specii de pe planeta noastra pe care le osandim la moarte prin supraconsum, epuizarea resurselor, nepasare, lipsa de responsabilitate sau pur si simplu rea vointa.

Ca si cum Pamantul ar fi singura planeta sau omul singura specie simtitoare ("sentient species") din acest Univers.

Ca si cum daca am invatat sa gandim, sa folosim niste unelte, daca avem un acoperis deasupra capului, ceva mancare in farfurie si niste conventii sociale pe care sa ne bazam, putem lasa sufletul si pe Dumnezeu deoparte.

Cata aroganta si cata orbire...







2 comentarii:

Adrian spunea...

Ma intrebam cum s-a desfasurat evolutia sau involutia speciei umane pe diferitele plane, daca omul chiar a inteles sau a fost fortat de imprejurari; efectul Pavlov cred ca iese din discutie, cel putin pentru timpurile de astazi, desi omul inca se rezuma primordial la satisfacerea nevoilor fizice.

Binele grupului inca mai este pus mai presus decat cel al individului la japonezi si correni, care si-au pastrat anumite traditii de-a lungul istoriei.

Nu m-as putea pune in situatia animalului, numai ca se spune ca desi creierul animalelor poate discerne situatii, nu stiu daca "deciziile" lor se rezuma numai la instinct si respectarea unor reguli; dupa cum demonstreaza
ceva cercetari recente [1] sunt animale (e.g. delfini si maimute) a caror proces decizional este asemenator cu constiinta umana la nivel metacognitiv.

Mai mult, daca e sa ne luam dupa [2] sunt animale care au memorie episodica sau abilitati non-linguistice matamatice sau capaciatatea de a naviga folosind semne teritoriale" chiar si capacitatea de a folosi o solutie
specifica pentru a rezolca o anume problema (pp. ca se refera la a rezolva un anumit set de probleme ce au anumite caracteristici).

Nu stiu daca am reusit sa imblanzim natura din moment ce suntem principalul factor care a dus la disparitia multot specii de animale si plante. Pe de alta parte acum vreo 10-30 de ani au existat proiecte in care s-a incercat schimbarea vremii (s-a discutat in presa despre asa zisele razboaie meteo si arme meteo).

Marea glaciatiune, potopurile, uraganele sau incendiile se pot numi amenintari serioase cel putin la scare evolutiva.

Sunt cu totul de acord ca omul si-a pierdut acea legatura cu natura, nu prea mai face parte din peisaj, exceptand grupurile de nudisti si alte cateva exceptii. In traditia filozofica orientala se spune ca omul era mult mai puternic fizic si mental decat este acum, cunostea mai multe despre natura si traia in armonie cu ea.

Supunerea naturii... poate ca e cea mai grava greseala a omului, si asta pentru ca fortele naturii se pot rascula foarte usor impotriva omului.

Domesticirea naturii e doar de suprafata, iar tunelele si digurile sunt doar incercari ale omului de a minimaliza efectul pe care il area umanitatea asupra naturii, respective in a minimaliza efectul pe care il are natura impotriva noastra, in ultima situatie repercursiunile fiind de alta natura.

Poate daca am gandi planeta noastra ca un "organism" viu, i-am intelege mai bine nevoile si stii cum sa o ocrotim.

No, sunt de acord pe ici pe colo cu faptele insirate in articol, iar comentariile de mai sus sunt doar simple adaugiri.

Per total ideea e buna! Multa Bafta!
Adrian

References:
[1] Science Daily. 2003. New Research Finds Some Animals Know Their

Cognitive Limits. [Online] Available from: http://www.sciencedaily.com/releases/2003/12/031202071311.htm (Accessed: 16 January 2009)

[2] Science Daily. 2008. What Is The Cognitive Rift Between Humans And Other Animals? [Online] Available from:
http://www.sciencedaily.com/releases/2008/02/080217102137.htm (Accessed: 16 January 2009)

Dragos Popa spunea...

Merci Adrian. Apreciez adaugirile.