sâmbătă, 21 iunie 2008

racing to nowhere...




ah le beau Paris...iata c-am fost saptamana trecuta in training pe-acolo si am revazut atat ceea ce mi-a placut cat si ceea ce mi-a placut mai putin.

am revazut cheiurile Senei, pline de romantism, cafenelele ticsite cu oameni care se bucurau de acel savoir vivre dar am revazut si asepticul La Defense, sticla si metal impersonal, "the corporate hive"...

am stat la iesirea uneia din cladirile din La Defense asteptand sa vina un coleg pentru un business meeting si am revazut cum ieseau oamenii din acel turn, in contra curent.

fete fixe, priviri pierdute, gesturi reflexe repetitive, tigara pusa in gura, bricheta care scapara, pasul grabit, privirea in jos si castile care se pun automat in urechi ...

la fel si in metrou pe linia 1 sau RER, tineri sau mai in varsta in proportie covarsitoare cu aceleasi casti in urechi, ca o vraja impotriva celorlalti, o bula protectoare, un scut care sa-i apere de restul pasagerilor, un fel de masca de scafandru pe care o folosesti atunci cand te scufunzi in apa in drum spre un "safe haven", adica acasa...
fiecare isi traieste viata in sfera lui, cu ritmurile muzicii familiare ajutandu-i sa se izoleze de realitatea de jur imprejur, rar sunt cei care te privesc in ochi.
toti isi exercita dreptul la intimitate - to the fullest - focusati exclusiv pe universul lor interior, in timpul acestui drum intre - cele doua puncte definitorii - servici si casa.

ne este din ce in ce mai frica sa ne intersectam cu celalalt, traim in universul nostru de certitudini dobandite si verificate, de ce oare sa riscam?
vorba melodiei :

"Worn out places, worn out faces
Bright and early for their daily races
Going nowhere, going nowhere
Their tears are filling up their glasses
No expression, no expression"

nota bene: spre diferenta de metroul bucurestean, mult mai multa lume citeste cate o carte :):)

8 comentarii:

Simona spunea...

nu pot sa ma abtin sa nu comentez putin concluzia ta "ne este din ce in ce mai frica sa ne intersectam cu celalalt, traim in universul nostru de certitudini dobandite si verificate, de ce oare sa riscam?" cred ca asta ni se imtampla atat in relatiile personale cat si profesionale; avem din ce in ce mai putin timp pt comunicare si nu prea mai reusim sa ascultam..

am avut azi doua conversatii interesante; prima cu un client care mi s-a parut total surprinzatoare - in cateva fraze mi-a povestit cum a luat o decizie f importanta in viata lui in urma unor trairi punctuale ....just like that! risti tot pt ca la un moment dat in viata simti ca asa treb sa procedezi (as putea sa explic despre ce e vorba dar nu este important)...ce e important este ca ajungi sa-ti dai seama cat de putin vrei sa risti in viata / cat de calculat ajungi sa fii si eludezi de fapt ce ar treb sa fie key driver - adica sa te bucuri de fiecare moment pe care-l traiesti..:(

apoi o foarte buna prietena de mea care lucreaza in PR - un mediu as zice destul de controversat / imi povestea cum mergand in Herastrau pt organizarea unui eveniment - dupa alergaturi de la birou la club si tot asa...s-a intalnit acolo cu multe femei frumoase, aranjate, evident neafectate de grija unui job, deadline-uri sau target-uri....pur si simplu stand la un pahar de apa plata probabil pe malul lacului; intrebarea imediata a fost oare cu ce se ocupa fetele astea de le vezi la pranz pe malul lacului?!? nu e invidie, dar ajungi sa te intrebi oare ce inseamna sa reusesti in viata? inseamna sa ai examene sambata si de uploadat paper-uri pana duminica la ora 24.00??? sau sa gasesti un barbat bogat si sa te plimbi pe malul lacului....

nu m-am aberat niciodata asa...dar cred ca face bine cateodata si mi-a placut cum ai inceput..:)

ref nota bene: cred ca citim si noi si stii de ce citim ...pt ca nu sutem multumiti de ce se intampla in jur si vrem sa ne transpunem in alt univers....garcia marquez in autobiografia lui spunea ca noi oamenii avem 3 vieti - viata personala, viata profesionala si viata secreta - viata secreta pe care numai artistii intr-o masura sau alta o dezvaluie lumii prin creatiile lor.....
"racing to nowhere trying to find the light"

Dragos Popa spunea...

pai Simona nici nu stiu ce sa zic...

mai bine spus nu stiu cum sa le formulez fara sa le imbrac intr-o formula coerenta. asa ca o sa le spun exact cum vin , raw state :)

in primul rand, nu aberezi. cel putin nu pe blogul asta unde am spus ca e "la liber" :) pai daca nu putem in spatiul asta pe care l-am declarat liber (macar aici sa am autoritatea "virtuala" de a stabili niste reguli:)) atunci unde?

regula de baza pe acest blog este sa comunicam ca sa invatam ceva, in limita bunului simt.

in al doilea rand o observatie putin tehnica apropo de acea decizie punctuala pe care clientul tau a luat-o. s-ar putea sa nu fie neaparat o decizie luata sentimental ci o decizie subconstienta, un "thin slicing". daca nu ai citit cartea "Blink" de Malcom Gladwell, ti-o recomand (poti sa dai un wikipedia pe titlu). in acea carte - pe care am citi-o prea demult si mai ales prea repede (yeap, recunosc...) - autorul se apleaca asupra deciziilor instinctive care deseori sunt rezultatul unui calcul ultrarapid al subconstientului, calcul ce surprinde datele esentiale dintr-o multitudine de informatii care ne ineaca rationalul. sunt multe concluzii in carte, dar unul din firele unificatoare (desi nu intotdeauna evident) arata spre capacitatea de a tria chestiile importante de “noise”.

cat despre fetele sau chiar domnii care fac bani repede si pe care ii poti vedea la Casa di David sau alte restaurante similare de pe malul Herastraului, i-am observat si eu cu ocazia unor corporate lunch-uri si mi-am pus si eu aceleasi intrebari. am tras concluzii mai mult sau mai putin dureroase (de genul: de ce sunt angajat si nu bogat? :)) dar pana la urma, din bun simt, trebuie sa aplic un filtru reductor.

si anume: ce ma impiedica sa fac ceea ce fac aceste persoane ca sa ajung acolo unde sunt ei ? aici nu ma refer la fete care aleg solutia la indemana ci la barbatii care sunt oameni de afaceri, pe cont propriu. dincolo de detalii cum ar fi metodele mai putin oneste de a face bani, politica si altele de acest gen, nu pot sa-mi arog dreptul de a fi vulpea care spune ca strugurii sunt acri, atata timp cat nu am catadicsit sa depun efortul pentru ca sa ajung la struguri.

cat despre doamnele cu pricina, ce sa zic, tu ai putea sa te vinzi pentru o viata de genul asta? din putinul pe care l-ai scris tind sa cred ca esti o persoana care se respecta mult mai mult decat “dansele”. Simplul fapt ca iti pui intrebarea fie si retoric, arata ca stii deja raspunsul.

ce-i drept tentatia de a sucomba caii minimei rezistente e mare... eu unul prefer in continuare sa am constiinta linistita. oricat de amar suna asta.

ce-nseamna sa reusesti in viata? hmmm...greu de spus. cred ca n-o sa aflu decat la sfarsitul povestii :)

pana una alta (si asta e foarte posibil sa se schimbe de-a lungul timpului) cred ca este sa fii congruent si impacat cu tine insuti si cu ce-ti propui sa faci. sa inveti, sa progresezi si mai ales sa-i ajuti pe ceilalti sa progreseze. eu incerc (si nu reusesc intotdeauna sa nu ma las doborat de partea negativa a lucrurilor) sa ma bucur de ceea ce am, de o sotie iubitoare , de un copil sanatos si de prietenii care mi-au ramas. cat despre restul, cum si cat o vrea Dumnezeu…

despre acele laturi ale vietii pe care le mentionezi, francezii au o vorba pentru ceea ce cred eu ca se afla la intersectia dintre viata personala si cea secreta: “cultiver son/ses jardin(s)”. toti avem nevoie sa avem “gradinile “ noastre personale in care trebuie sa investim, sa plantam ceva productiv si apoi sa avem grija ca acel lucru sa creasca in timp. Totul e sa fie ceva creativ si sa nu miroase a sulf (sau macar nu prea tare )…

ca sa concluzionez, ai dreptate in ceea ce priveste viteza cu care se desfasoara lucrurile astazi, la asta m-am referit. N-avem timp sa experimentam, sunt prea multe variabile, prea multe schimbari de care trebuie sa tinem cont, presiunea ca sa fim successful e prea mare si trebuie sa ne incadram in sabloane ca san e masoare si altii. Nu-i asa?

Nu vrem sa ne dezamagim nici pe noi si nici pe ceilalti la care tinem . Si atunci de ce sa riscam cand putem sa mergem pe calea minimei rezistente alaturi de turma?

Eu unul sunt multumit ca in seara asta am reluat legatura cu un prieten de care ma distantasem din varii motive, care in contextul recent imi par stupide. Sunt prea putini cei care conteaza in viata ca sa-ti permiti sa-i pierzi si sa nu le ierti, asa cum poti sa speri ca si ei iti vor ierta tie.

Simona spunea...

wow.......merci de raspuns/ ai distrus toata teoria mea de seara trecuta
just kidding....ai perfecta dreptate...am citit mesajul tau in drum spre birou si cum lucrurile dimineata ti se par mai clare am cantarit f bine cuvintele tale...
cred ca avem dezvoltat un pattern de gandire bazat pe common sense as y said...sa fii impacat cu tine, cu ce iti propui in viata, sa inveti, sa progresezi.....si peste toate sa ai constiinta impacata ca ce faci este bine pentru tine si pentru cei din jurul tau (if you want to have a friend, be one......)
...incercam sa ne asumam cat mai putine riscuri de frica sa nu ne stricam echilibrul...desi toate calculele de risk management se bazeaza pe o probabilitate de a se intampla un event de 99% pe cand problemele adevarate sunt create de acel unpredicted 1%...si ce se intampla acum in pietele financiare o demonstreaza pe deplin....."risk management is about the stuff you don't know that you don't know"

dar cum tindem spre echilibru ...ai dreptate / odata atins e bine sa-l mentinem.
sa nu crezi despre mine ca sunt pe marginea prapastiei...nici vorba. de asa ceva...si eu am un sot iubitor, un job ok, perspective zic eu bune (aici e o discutie caci as zice ca e un moment in care treb sa hotarasc pe ce cale o apuc si decizia asta poate strica echilibrul de care tocmai am pomenit)...iar cu prietenii este iar o discutie pt ca simt ca viteza in care traim ne indeparteaza din ce in ce mai mult / dar nu ma plang....

asa cum bine ai sesizat intrebarea era retorica...:) eu nu pot sa ma gandesc ca tine cum ar fi fost sa fii bogat / pt ca ar fi treb sa ma nasc asa....sau sa apelez la metode mai putin sau mai mult ortodoxe/ si cum nu e cazul de asta am zis ca singura "posibilitate" ar fi fost sa gasesc un barbat bogat si sa traiesc pe coasta de azur....intrebarea e ce inseamna sa fii bogat??.......anyway is out of question - asta chiar era o aberatie

calea minimei rezistente alaturi de turma zici? think without thinking?....i'll keep in mind

si fara legatura cu subiectul uite un articol interesant despre gypsies din romania si nu numai.... http://www.economist.com/world/europe/displaystory.cfm?story_id=11579339

Dragos Popa spunea...

merci pentru articol simona. din nefericire subscriu concluziilor, ambii actori ai problematicii ar trebui sa se implice (si tziganii (oops!) si UE) ca sa se rezolve cate ceva iar aceasta speta va ramane nerezolvata cel putin o generatie...

as mai vrea sa fac trei comentarii la comentariul tau (cu riscul sa-mi spui din nou ca ti-am demolat teoria :):)

primul aspect tine de o platitudine. echilibrul este dinamic, evolutia controlata are loc prin creearea unui dezechilibru si apoi corectarea acestuia, acumuland in acest proces un set de competente noi sau imbunatatindu-le pe cele existente. trebuie sa iesi din zona de confort daca vrei sa evoluezi, eu as tinde spre o serie de echilibre+dezechilibre corectate :)

altminteri ramai static si refuzi experientele noi. vorba unui trainer: "you can hardly expect to achieve new results by repeating the same behaviors you had in the past"

partea cu jobul ok dar legat de care trebuie sa iei o decizie ce s-ar putea sa-ti strice echilibrul. nu vreau sa dau sfaturi pentru ca nu te cunosc si nici nu pot aprecia situatia in care te afli. eu unul dupa 12 ani de aceeasi meserie (banca), desi am un job bun, rewarding dpdv financiar cu un anume grad de satisfactie profesionala, imi pun o singura intrebare la acest capitol: oare ce-oi fi fost eu menit sa fac in viata? sau altfel spus ce job mi-ar aduce implinirea si acel peace of mind ca imi investesc talantul pe care mi l-a dat Dumnezeu (parafrazez pe un prieten)acolo unde trebuie?

poate e o intrebare care merita pusa - sooner rather than later - in cariera... atentie insa caci raspunsul s-ar putea sa provoace o reactie in lant :)

bine zis cu teoria risc managementului. apropo de asta si de modele de risc, mie imi place istoria din spatele conceptului de "lebada neagra" (http://en.wikipedia.org/wiki/Black_swan_theory) :):)

Simona spunea...

cum se impaca calea minimei rezistente cu dezechilbrele??

daca pornim de la ideea ca totul e haotic in univers cred ca face sens sa ne gandim ca insasi viata se bazeaza pe dezechilibru..
iarasi iti spun ca ai dreptate...si ajungem la prima discutie in care spuneam ca ne ferim sa ne asumam riscuri de frica de a nu dezamagi; a accepta un event care ajunge sa-ti strice echilibrul inseamna sa-ti asumi si riscurile aferente
oricum, succesul reprezinta abilitatea de a trece de la un esec la altul fara sa iti pierzi entuziasmul si invatand din greseli.

ca sa fiu mai explicita ....eu....dupa 6 ani de aceasi meserie (tot banca..) sunt in faza in care cred ca trebuie sa iau niste decizii - adica in ce directie sa ma indrept / imi e super bine acum ca job (dpdv financiar si ca satisfactie profesionala) - dar sunt doar intr-un branch si nu in Buc ci in Ploiesti; oricat as zice ok e un oras frumos (nu prea e..), sunt printre cei fericiti care fac 6 min pana la birou cand e drumul aglomerat...:), am familie aici / prieteni (desi ambele mele prietene au joburi in buc de curand), ambitiile mele de cariera nu pot sa le implinesc aici; nu stiu daca ma mint singura amanand o decizie pt ca mi-e frica de ce se va intampla si o sa ma trezesc peste cativa ani regretand anii astia, ...:(
pe de alta parte....ce inseamna sa reusesti in cariera? oare merita efortul?

...apropo ai vazut ce accident oribil pe dn1...:(

sunt chiar curioasa ce parere ai dupa 12 ani de banca..sooner rather than latter?


uite un special report despre international banking post-credit crunch - http://www.economist.com/research/articlesBySubject/displaystory.cfm?subjectid=348885&story_id=11325347; sunt mai multe articole.

Dragos Popa spunea...

ok simona cred ca e o neintelegere la mijloc, probabil cauzata de o exprimare nefericita din partea mea. nu sunt pentru calea minimei rezistente iar intrebarea mea din paragraful :

"Nu vrem sa ne dezamagim nici pe noi si nici pe ceilalti la care tinem . Si atunci de ce sa riscam cand putem sa mergem pe calea minimei rezistente alaturi de turma?"

e pur retorica. la ora la care am scris postul eram prea obosit ca sa pun smileyul :)

constatam doar ca, de cele mai multe ori, din comoditate sau alte varii motive alegem calea minimei rezistente sau ne supunem instinctului de turma.

recunosc ca si eu sufar de aceasta comoditate dar incerc (si cateodata chiar reusesc :)) sa lupt impotriva ei. ideea este sa corectezi aceasta inclinatie cu ajutorul vointei.

dupa parerea mea, dezechilibrul este necesar. este asimilabil celei de-a doua etape cronologice, poate cea mai importanta, din procesul de invatare (unconscious unawareness, conscious unawareness, conscious awareness, unconscious awareness)si care determina dorinta de progres. totul e ca acest dezechilibru sa fie corectat cu folos.

intrebarea mea legata de cariera batea spre o alta directie. nu ma refeream aici daca sa faci niste sacrificii spre a evolua in aceeasi meserie ci mai degraba "care e meseria potrivita pentru fiecare?". s-ar putea sa fie una mai prost platita, mai putin vizibila dar un job la care te vei duce cu placere, in care vei pune suflet si vei da tot ce-i mai bun din tine fara nici cea mai mica ezitare. iar la sfarsitul zilei te vei simti implinita si vei avea confirmarea unui act creator sau ca ai facut ceva intr-adevar important (nu neaparat maret)...

ma rog, poate visez.

cred ca (si poate ma insel) problema ridicata de tine tine mai degraba de iesirea din comfort zone in speranta ca sacrificiile legate de mutarea in Bucuresti iti vor aduce impliniri in cariera, promovari, recunoastere, proiecte mai interesante etc.

aici, nu stiu ce sa-ti spun, decat ca ar trebui sa cumpanesti destul de bine doua lucruri. ce e important pentru tine acum si ce va fi important pentru tine in 3-5 ani de zile in ambele scenarii (stai sau pleci in B). daca partea legata de cariera reprezinta pentru tine cel mai important lucru in viata (si esti 150% convinsa) atunci mai multe sanse ai in B si cu cat mai repede faci pasul cu atat maximizezi oportunitatile.

dar vai cate pierderi colaterale poti avea...sunt sanse mari ca sa ti-se degradeze calitatea vietii, linistea si planurile familiale sa fie afectate, sa-ti creasca semnificativ nivelul de stres. etc.

totul se rezuma la o alegere, dar, exista intotdeauna un pret de platit...

cat despre mine si intrebarea cu sooner / later am facut pana acum vre-o 4 miscari majore & schimbari de institutie in cariera. din fericire, cu rezultate ascendente pana la proba contrarie...

sadly imi lipseste inca raspunsul la ce anume as fi menit sa fac (as in unde as da randament maxim). ma rog situatia e mult mai complexa si greu de pus in cuvinte.

cine stie, poate intre timp ii pot ajuta pe altii sa se lamureasca ce vor sa faca in viata :):)

Simona spunea...

Asa e...situatia este mult mai complexa pentru a fi transpusa in cuvinte..

incercam sa ne definim noi ca persoane si jobul (mai ales intr-un domeniu atat de flat ca banking dpdv emotional) nu poate acoperi nevoia de spiritualitate; de asta devine f important sa ne putem exprima in alt mediu decat profesional unde putem descoperi, dezvolta si comunica adevaratele sentimente si pasiuni; tocmai asta e problema...ca suntem atat de ocupati sa ne dezvoltam profesional incat atunci cand tragi linie (cum ar fi dupa 12 ani de experienta...:)) ) iti dai seama ca jobul nu te satisface din multe puncte de vedere;
daca am pastra o parte din timpul nostru pentru dezvoltarea personala, "pour cultiver notre jardin" si nu am fi atat de disperati de cariera am fi mult mai castigati;

daca citesti biografiile pictoriior (care personal mi-au placut f mult)....observi exact ce spui tu / dupa o anumita varsta isi dau seama ca viata nu le descopera adevaratele abilitati si pasiuni/ si atunci se intreapta spre pictura/ asa s-a intamplat cu van gogh (nu mai tin minte autorul - eram mult mai tanara atunci si am uitat..:( ) care a fost preot sau paul gaugain (mario vargas llosa - paradisul de dupa colt) care a fost bancher intr-o banca in Zurich parca si care la 35 ani si 2 copii isi da seama ca vrea altceva de la viata; si atunci si-a descoperit geniul si identitatea in Tahiti; pe de alta parte sfarsitul drumului nu a fost prea placut la nici unul dintre ei.....

stii....cred ca se intampla multor persoane sa simta ca nu-si traiesc destinul ..si ca menirea lor este alta; si mie mi se pare la fel.

dar cred ca raspunsul nu-l gasesti in schimbarea jobului...jobul isi are scopul lui, ne aduce un fel de satisfactii, fara de care sunt convinsa ca nu am putea continua...altceva trebuie sa umple golul

Dragos Popa spunea...

inteleg ce vrei sa spui simona si sunt partial de acord. exista o parte creativa in fiecare dintre noi, ce se vrea folosita si hranita cu nou. eu de-asta m-am apucat de fotografie si iata am facut si blogul asta.

m-am linistit, nu sunt nici mare fotograf si nici mare scriitor :) dar ma simt bine cand ma imi vad de hobbyurile mele...

schimbarea jobului nu rezolva problema hobbyurilor (decat pentru artisti) si nu este un scop in sine. cu toate astea eu ma referisem la ceva diferit, la acel sentiment pe care probabil il au unii ( :)) cum ca si-au gasit vocatia si ca fac ceea ce sunt meniti sa faca in acele 10-12 ore pe zi pe care le petrecem "la servici"